Paris 2024. Taxiuri pe apă pe Sena între Luvru şi Turnul Eiffel

  • Capitala Franţei se pregăteşte pentru un experiment inedit în perspectiva Jocurilor Olimpice.
  • Oficialii au lansat joi un nou serviciu de taxi pe Sena, care va lega două dintre cele mai iconice atracţii ale Parisului.
Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Paris 2024. Taxiuri pe apă pe Sena între Luvru şi Turnul Eiffel

Paris 2024. Taxiuri pe apă pe Sena între Luvru şi Turnul Eiffel

Experimentul „Seine Paris taxi" a fost propus de oficiul de turism (Paris je t'aime), de Autoritatea Portuară din Paris (CPP) şi de port (Haropa). Acest nou serviciu va implica 10 ambarcaţiuni capabile să transporte grupuri de până la 6 persoane între Luvru şi Turnul Eiffel.

Călătoria va dura între 15 şi 20 de minute şi va putea fi rezervată online cu până la 24 de ore înainte, notează tf1info.fr.

Vaporaşele aparţin unor companii private de croaziere, cum ar fi cea a lui Philippe Fournié, care intenţionează să pună la dispoziţie ambarcaţiunea sa veneţiană cu motor din anii 1960.

„Ideea este de a corela cererea potenţială din partea clienţilor care doresc să călătorească diferit cu companiile care pot avea perioade de inactivitate între croazierele tradiţionale", explică el.

În ceea ce priveşte preţul, „acesta trebuie să rămână motivant şi atractiv pentru operatori", subliniază Philippe Fournié, amintind că „o croazieră de o oră sau o oră şi jumătate costă între 400 şi 1.000 de euro, în funcţie de vas".

„Împărţit la 6, asta înseamnă 25 de euro. Un vas de croazieră tradiţional costă între 15 şi 20 de euro pentru un tur de o oră", este de acord Olivier Jamey, preşedintele Comunităţii Portuare, care spune că s-a inspirat şi el din „ceea ce s-a făcut la Veneţia", un oraş de referinţă pentru transportul fluvial privat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici