Paris Saint-Germain şi AC Milan au ajuns la un acord în privinţa transferului lui Pato

Cluburile Paris Saint-Germain şi AC Milan au ajuns la un acord în privinţa transferului atacantului Alexandre Pato la gruparea franceză în schimbul sumei de aproximativ 35 de milioane de euro, brazilianul urmând să semneze un contract pe trei ani şi jumătate.

135 afișări
Imaginea articolului Paris Saint-Germain şi AC Milan au ajuns la un acord în privinţa transferului lui Pato

Alexandre Pato (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Conform unor surse din cadrul PSG, ultima ofertă a clubului francez a fost de 28 de milioane de euro, plus 7 milioane de euro bonus.

Atacantul în vârstă de 22 de ani şi-a dat acordul pentru a fi transferat şi ar urma să aibă un salariu anual între 6 şi 7 milioane de euro.

Agentul lui Pato este momentan la Milano şi este aşteptat, vineri, la Paris, pentru finalizarea transferului.

Format la Internacional, Pato joacă din 2007 la AC Milan, unde a înscris 51 de goluri în 111 meciuri în Serie A.

Internaţionalul brazilian este iubitul uneia dintre fiicele proprietarului AC Milan Silvio Berlusconi, Barbara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici