Pavel Hodea şi-a dat demisia de la Poli Iaşi

Vicepreşedintele clubului Poli Iaşi, Pavel Hodea, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că şi-a dat demisia de la gruparea din dealul Copoului din cauza problemelor cu care se confruntă această formaţie.

110 afișări
Imaginea articolului Pavel Hodea şi-a dat demisia de la Poli Iaşi

Pavel Hodea şi-a dat demisia de la Poli Iaşi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Am decis să-mi dau demisia de la Poli Iaşi deoarece situaţia este foarte grea şi nu se face nimic pentru a fi îmbunătăţită. Eu am vrut să plec imediat după ce echipa a retrogradat, dar domnul Sichitiu m-a rugat să rămân şi să lucrez alături de el. În condiţiile în care el nu a semnat încă, iar lucrurile merg din rău în mai rău, am decis că e mai bine să plec şi să nu încarc organigrama
clubului", a spus Pavel Hodea.

Fostul oficial al formaţiei ieşene a mai adăugat că doar o schimbare radicală ar putea duce Politehnica Iaşi în lupta pentru promovarea în Liga I:

"În momentul de faţă, cred că doar o schimbare radicală la club ar putea duce Politehnica Iaşi în lupta pentru promovare. Dacă se va merge ca până acum, va fi foarte greu ca Poli să revină în prima ligă. Vina pentru situaţia în care s-a ajuns cred că o are managementul clubului şi situaţia economică din România. În plus, importul masiv de jucători din afara Iaşului a făcut ca Poli să ajungă în situaţia de acum. Eu m-am ocupat de când am venit la Poli Iaşi de formaţia a doua a clubului, am adus cinci-şase copii foarte buni şi cred că acolo lucrurile începeau să funcţioneze. Important este să se meargă pe creşterea de jucători din pepiniera proprie şi nu aducerea de fotbalişti străini".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici