Penescu, rămas fără permis, vrea să vină cu avionul la meciurile din Liga I

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, care la începutul săptămânii a rămas fără permis de conducere din cauza vitezei, intenţionează să îşi cumpere un avion cu care să se deplaseze la meciurile grupării piteştene.

35 afișări
Imaginea articolului Penescu, rămas fără permis, vrea să vină cu avionul la meciurile din Liga I

Penescu, rămas fără permis, vrea să vină cu avionul la meciurile din Liga I (Imagine: Mediafax Foto)

Penescu are licenţă de zbor, el absolvind cursurile de pilotaj pe avioane de mici dimensiuni.

Penescu a rămas fără carnet de conducere după ce a fost surprins, luni noapte, de radarul poliţiei rutiere la volanul autoturismului său circulând cu viteza de 125 de km/oră prin localitate. Penescu a rămas fără carnet de conducere timp de trei luni, el fiind nevoit să plătească şi o amendă de 450 de lei.

Pe de altă parte, după ce preşedintele grupării FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, că FC Argeş va fi una dintre echipele retrogradate la finalul sezonului, Penescu a declarat: "Sper ca domnul Iancu să aibă o surpriză în prima etapă când o să piardă în faţa unei «viitoare retrogradate». Mai bine ar avea grijă de echipa lui care mai nou se numeşte SC FC Timişoara SA", a spus Penescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici