Peseiro: Am meritat să câştigăm

Antrenorul portughez al echipei Rapid, Jose Peseiro, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că echipa sa a meritat victoria în derbiul cu Dinamo, scor 2-1 (0-0), din cadrul etapei a V-a a Ligii I.

9 afișări
Imaginea articolului Peseiro: Am meritat să câştigăm

Peseiro: Am meritat să câştigăm

"Sunt fericit pentru că, în primul rând, şi Rapid, şi Dinamo au arătat spectacol în această seară. A fost un meci deschis, am atacat foarte mult. Ambele echipe au încercat să înscrie cât mai mult. Sunt foarte mulţumit de jucătorii mei. Au jucat mult mai bine în repriza a doua şi asta s-a văzut prin rezultat. Am meritat să câştigăm acest meci, împotriva unei echipe foarte bune", a spus Peseiro.

Jose Peseiro a menţionat că Dinamo este cel mai puternic adversa întâlnit până acum în Liga I. "Am arătat respect adversarului, pentru că Dinamo are un antrenor şi jucători buni. Sunt cu atât mai fericit când câştig în faţa unei echipe valoroase. Până acum, cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o a fost Dinamo. Şi Clujul a fost un adversar puternic, dar cu ei am jucat în primele etape şi, probabil, că în timp vor progresa. Dinamo a arătat în această seară că poate lupta pentru campionat. Succesul Rapidului este dat de calitatea jucătorilor mei", a precizat antrenorul portughez.

Jose Peseiro a ţinut să mulţumească în mod special suporterilor, pentru atmosfera pe care au creat-o la derbiul cu Rapid.

Formaţia Rapid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Dinamo, în derbiul etapei a V-a a Ligii I, şi a trecut pe primul loc în clasamentul actualei ediţii de campionat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici