Gaz Metan Mediaş a disputat marţi seara ultimul meci din grupele preliminare ale FIBA Eurochallenge şi, chiar dacă a pierdut în deplasarea de la Khimik (66-89), va evolua în optimile de finală ale competiţiei, calificându-se de pe locul secund.
Potrivit regulamentului, echipa de pe locul 2 din grupa D, adică Gaz Metan Mediaş, va avea adversare în grupa din optimi câştigătoarelor grupelor A şi C, adică Pinar Karsiyaka (Turcia) şi BK Ventspils (Letonia), respectiv echipa de pe locul secund în grupa B, Joensuun Kataja (Finlanda). Finlandezii au jucat cu campioana CSU Ploieşti în grupa B, învingând în ambele confruntări.
Programul meciurilor formaţiei ardelene în optimi este următorul: cu Pinar Karsiyaka (în deplasare, 15 ianuarie), Joensuun Kataja (acasă, 21 ianuarie), cu BK Ventspils (în deplasare, 29 ianuarie), cu Pinar Karsiyaka (acasă, 12 februarie), cu Joensuun Kataja (în deplasare, 19 februarie) şi cu BK Ventspils (acasă, 26 februarie).
Primele două clasate se vor califica în sferturile de finală ale competiţiei, care se vor derula sub formă de play-off, în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.
Vor urma semifinalele şi finalele în cadrul Turneului Final Four
Turneul final al ediției precedente a avut loc la Debrecen (Ungaria), câştigătoarea fiind Beşiktaş Istanbul.