Piţurcă: Nu am ameninţat cu plecarea, în ianuarie voi fi prezent la reunirea echipei

Managerul general al formaţiei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, pentru Gazeta de Sud, că nu a ameninţat niciodată cu demisia din cauza situaţiei financiare a clubului şi a precizat că în ianuarie va fi prezent la reunirea echipei.

21 afișări
Imaginea articolului Piţurcă: Nu am ameninţat cu plecarea, în ianuarie voi fi prezent la reunirea echipei

Piţurcă: Nu am ameninţat cu plecarea, în ianuarie voi fi prezent la reunirea echipei (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

"N-am spus la ultima conferinţă de presă că plec, n-am ameninţat cu plecarea, aşa cum s-a scris şi unii suporteri au înţeles. Am prezentat situaţia financiară a clubului, una critică, şi am precizat că ar putea exista şansa ca eu să nu continuu dacă aceasta nu se va ameliora. Am venit la Craiova cu inima deschisă, am un proiect pe mulţi ani cu Ştiinţa, am de partea mea nu numai pe finanţatorul Mititelu, dar şi cel mai important capital al oltenilor, suporterii. Pe scurt, voi fi prezent la reunirea echipei din ianuarie, apoi vom merge într-un stagiu de pregătire în Turcia. Sigur, se poate întâmpla orice, dar aşa stau lucrurile la ora acestui dialog", a spus Piţurcă.

Tehnicianul speră să se găsească bani pentru a putea transfera anumiţi jucători pe care i-a remarcat în ultima perioadă.

"Florin Marin a fost în Portugalia, a fost ajutat de Timofte, sunt nume de jucători pe care i-aş fi vrut la Universitatea, dar... Există un mare «dar» din cauza crizei financiare, pe unii jucători deja i-am pierdut, au ales alte echipe. Repet, poate vine Moşul cu bani şi reuşim totuşi să aducem ceva. Anul 2011 este unul capital pentru viitorul Ştiinţei", a mai spus Victor Piţurcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici