Piţurcă: Publicul din Turcia trebuie să fie un exemplu pentru suporterii români

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că suporterii reprezentativei Turciei trebuie să fie un exemplu pentru fanii echipei naţionale a României, precizând că în meciul cu Olanda jucătorii săi au nevoie de susţinere din partea publicului până la fluierul final.

160 afișări
Imaginea articolului Piţurcă: Publicul din Turcia trebuie să fie un exemplu pentru suporterii români

Piţurcă: Publicul din Turcia trebuie să fie un exemplu pentru suporterii români (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Publicul naţionalei Turciei trebuie să fie un exemplu şi pentru suporterii României. Ei îşi susţineau echipa în minutul 95, iar la sfârşit şi-au aplaudat favoriţii chiar dacă au pierdut. Şi nouă ni se poate întâmpla să pierdem, de aceea sper ca fanii să ne susţină până la sfârşit. Dacă vor fi susţinuţi, aceşti jucători vor da pe teren chiar mai mult decât în meciul cu Turcia", a spus Piţurcă.

Tehnicianul a menţionat că jucătorii echipei naţionale vor face totul pentru a nu-i dezamăgi pe fani. "Este formidabil că prin joc şi prin rezultate am reuşit să atragem din nou publicul la stadion. Sper ca mâine (n.r. - marţi) să fie al doisprezecelea jucător, iar noi să le oferim spectacol. Deşi, ceea ce mă interesează pe mine sunt cele trei puncte", a spus Victor Piţurcă.

Echipa naţională a României va întâlni Olanda, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în cadrul Grupei D a preliminariilor Cupei Mondial din 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici