Piţurcă va convoca doar fotbalişti care joacă cel puţin 2 meciuri în luna premergătoare reunirii

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că de acum înainte va convoca la prima reprezentativă numai jucătorii care evoluează în cel puţin două meciuri la echipele de club în luna premergătoare reunirii lotului.

110 afișări
Imaginea articolului Piţurcă va convoca doar fotbalişti care joacă cel puţin 2 meciuri în luna premergătoare reunirii

Victor Piturca (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax foto)

"Din acest moment la echipa naţională vor veni doar cei care joacă cel puţin două meciuri în luna premergătoare convocării. În sensul ăsta am şi renunţat la câţiva jucători, la Pantilimon, la Mutu, iar Raţ era şi el în aceeaşi situaţie dacă nu evolua în ultima etapă de campionat. Singura excepţie este Tătăruşanu care vine după o accidentare şi a jucat doar un meci, dar el este portar. L-am adus să fie alături de noi, să crească fizic şi moral. Chiar dacă Lung şi Bălgrădean sunt titulari la echipele de club, pentru ei e greu să apere la acest nivel", a spus Piţurcă.

El a admis, totuşi, că ar putea face excepţii de la această regulă, în cazul unor jucători foarte valoroşi: "Bineînţeles că nu pot să spun sigur că dacă nu vor juca Mutu sau Marica, jucători foarte valoroşi, nu îi voi chema la naţională. Depinde de ce am la dispoziţie. Aşa, dacă se întâmplă să nu joace la cluburi toţi cei 4-5 atacanţi pe care îi am pe listă?".

Antrenorul se bucură de faptul că Bănel Nicoliţă a marcat îl ultimul meci de campionat pentru Saint Etienne şi afirmă că l-ar fi convocat pe fostul stelist dacă ar fi ştiut că acesta va juca în ultima etapă din Franţa. "Dacă aş fi ştiut că Bănel Nicoliţă joacă titular în ultimul meci probabil ar fi fost convocat. Însă nu e o problemă că nu a venit Bănel, el face parte din acest lot şi va face atâta timp cât sunt eu la echipa naţională. Uşor-uşor s-a integrat, a şi marcat, lucru formidabil pentru el. Am avut o discuţie şi cu Mutu, el şi-ar fi dorit să vină, însă are o vârstă. Şi peste un an poate suntem nevoiţi să jucăm fără Mutu şi atunci am hotărât să vină Varga, Daniel Niculae, Chipciu. Iar Mutu bineînţeles că a înţeles situaţia", a precizat Piţurcă.

Tehnicianul a explicat absenţa gogheterului Ligii I, Marius Niculae, din lotul primei reprezentative prin faptul că partidele cu Belgia şi Grecia se vor disputa în deplasare şi are nevoie de atacanţi rapizi. "Marius Niculae e golgheterul la zi al campionatului, însă strategia pentru aceste două meciuri şi calităţile lui nu impuneau din punctul meu de vedere convocarea lui la aceste jocuri în deplasare, în care am nevoie de fotbalişti de viteză. În acelaşi timp, Marius Niculae e un jucător la care ţin şi cu siguranţă se va regăsi în lot mai ales la partidele de acasă din preliminariile viitoare", a a afirmat selecţionerul.

Piţurcă a menţionat că nu va fi o tragedie dacă România pierde ambele partide amicale pentru că intenţionează să îi folosească mai mult pe jucătorii tineri. "Sunt două jocuri amicale prin care începem să pregătim campania de calificare la Cupa Mondială. Am căutat să aduc jucători noi, jucători tineri, pentru a vedea cum se descurcă, pentru a-i vedea la lucru. Probabil ei se vor regăsi şi în echipa care va juca şi sper ca după aceste meciuri să avem deja câteva câştiguri. Sper de asemenea să avem şi rezultate bune, va fi greu, dar eu sper. Ar fi culmea să nu mă intereseze rezultatele, însă sunt conştient că atunci când introduci în teren mai mulţi jucători noi e mai greu să obţii rezultate pozitive când joci cu echipe precum Belgia şi Grecia în deplasare. Nu o să fie un capăt de ţară dacă vom pierde, obiectivul nostru e altul. Belgia e o reprezentativă cu jucători extrem de valoroşi şi cred că acum pot dispune de două echipe. Asta îmi dă şi de gândit cum de nu au terminat preliminariile cel puţin pe locul doi. Pentru că adversarul lor, Turcia, va fi echipa pe care o vom întâlni în preliminariile următoare. De aici trag concluzia că turcii au o echipă extrem de puternică", a spus Victor Piţurcă.

Selecţionerul susţine că Gabriel Torje, devenit rezervă la Udinese, şi-a pierdut locul de titular la echipa naţională deoarece nu face şi faza de apărare. "Torje a jucat două meciuri acolo şi deja era dat la Barcelona, la Real Madrid. De unde şi cum? Ziariştii nu vedeau jocurile lui? Trebuia să vadă ce a jucat Torje. Eu vedeam meciurile lui şi iată că după câteva etape a ajuns rezervă. Şi mai are foarte mult de muncă pentru a se impune la o echipă din campionatul italian. Foarte, foarte mult de muncă... a pierdut echipa şi la prima reprezentativă tot din motive tehnice. Pentru că un jucător, indiferent cât este de valoros la acest nivel trebuie să facă ambele faze. Nu face ambele faze nu joacă la echipa naţională. Şi când îl ai şi pe Mutu şi pe Torje în teren, la acest nivel e foarte greu să câştigi", a adăugat tehnicianul.

În opinia lui Victor Piţurcă, Răzvan Cociş este un jucător extrem de important pentru prima reprezentativă chiar dacă el a fost criticat după partida cu Franţa. "Cociş a fost contestat de presă, iar voi îi educaţi pe suporteri. El a fost unul dintre cei mai buni jucători în meciul cu Franţa şi a fost pus la zid. Cociş, la fel ca Bănel, e un jucător foarte important pentru echipa naţională. El joacă constant la echipa de club şi marchează", a precizat Piţurcă.

În ceea ce îl priveşte pe Mihăiţă Neşu, jucător aflat în scaun cu rotile după un accident la coloana vertebrală, Piţurcă a declarat că îşi doreşte ca el să joace din nou fotbal. "Când vezi că se întâmplă aşa ceva... Sper din toată inima ca el să îşi revină, să poată să meargă, să poată să alerge, să poată să joace fotbal", a spus Piţurcă.

Programul meciurilor din grupa E a preliminariilor CM 2014 din care face parte şi România nu a fost definitvat, Victor Piţurcă afirmând că probabil va fi stabilit de FIFA.

România va dispua un amical contra Belgiei, pe Stadion Maurice Dufresne din Liege, în 11 noiembrie, fiind posibilă desfăşurarea unui al doilea meci-test, cu Grecia, în 15 noiembrie, dacă va fi găsit un oraş care să găzduiască întâlnirea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici