Politehnica Iaşi - Internaţional Curtea de Argeş, scor 0-0

Formaţia Politehnica Iaşi a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, în faţa echipei Internaţional Curtea de Argeş, într-o partidă contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.

18 afișări
Imaginea articolului Politehnica Iaşi - Internaţional Curtea de Argeş, scor 0-0

Politehnica Iaşi - Internaţional Curtea de Argeş, scor 0-0 (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Politehnica Iaşi: 33. Marc - 30. Străuţ, 21. Mihajlov, 24. Straton, 7. Bîrlădeanu - 8. Ignatov, 5. Onicaş, 26. V. Negru, - 16. N. Viveiros (99. V. Badea '66), 11. Bujor (9. Bâlbă '79), 14. G. Păun (18. Miclea '57). Antrenor: Petre Grigoraş.

Internaţional: 12. M. Popa - 15. G. Matei, 3. Viera, 27. Pintilii (23. Fl. Popa '85), 25. Neagu - 2. C. Băcilă (10. Lazăr '90), 28. Menassel, 14. Voiculeţ, 5. E. Kone - 7. Răduţ, 9. Apostu (11. Stoianof '67). Antrenor: Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Negru '24 / Neagu '23.

Arbitri: Paul Unimăţan (centru) - Vasile Marinescu, Costin Florescu (asistenţi) - Emil Voicu (rezervă).

Observatori: Adrian Ionescu, Nicolae Rainea.

La partidă au asistat aproximativ 5000 de spectatori.

Badea: Am câştigat un punct care care ne menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare

"Am câştigat un punct care ne menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare şi ne dă speranţe pentru viitor. Îmi pare rău pentru Petre Grigoraş, unul dintre antrenorii buni ai Ligii I, pentru că echipa lui nu trece printr-o perioadă fastă, dar cred că, până la urmă, Poli Iaşi îşi va reveni şi va scăpa de retrogradare", a spus Badea.

Ionuţ Badea a precizat că jocul nu a fost unul strălucit. "Am câştigat un punct mare astăzi în faţa unei echipe care şi-a dorit foarte mult victoria, mai ales că veneau după o serie de rezultate negative. Jocul nu a fost unul strălucit, dar cred că jucătorii mei au un merit foarte mare pentru acest punct, fapt pentru care merită felicitaţi", a menţionat antrenorul.

Grigoraş: Atacanţii mei au făcut un meci slab

"Ne-am dorit prea mult victoria astăzi, dar, din păcatre, nu am reuşit să o obţinem. Am întâlnit o echipă arţăgoasă, care s-a luptat pentru fiecare minge. Chiar şi aşa, am avut trei ocazii mari la începutul meciului şi încă două la final, însă atacanţii mei au făcut un meci slab. I-am schimbat pe toţi din cauza randamentului. Sunt extrem de afectat de acest rezultat, deoarece situaţia noastră e din ce în ce mai grea. Ne-am afundat şi mai mult şi nu ştiu ce este de făcut. Sper că ne vom putea revanşa faţă de fani la partida de la Piatra Neamţ şi doar cu o altfel de atitudine vom putea pleca de acolo cu puncte", a spus Grigoraş.

Întrebat despre evoluţia tot mai slabă a jucătorului Vlad Bujor, tehnicianul grupării ieşene a răspuns: "Cred că în ultima perioadă am vorbit mai mult cu Bujor decât cu fiul meu. E clar că e într-o scădere de formă şi sper să-şi revină cât mai repede. Astăzi, cu siguranţă nu ar fi fost titular dacă aş fi avut tot lotul valid. Nu uitaţi că Bâlbă nu a mai jucat de foarte mult timp, iar Vali Badea a tras de el pentru că este accidentat. Nici Păun nu a făcut un meci strălucit, la fel ca şi Miclea, care a ratat două ocazii foarte mari pe final".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici