Popescu: Mi-aş dori o finală a Ligii Europa PSV Eindhoven - Tottenham

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, vineri, după evenimentul de prezentare a "identităţii vizuale a finalei" Ligii Europa, că şi-ar dori ca în meciul din data de 9 mai, de pe Arena Naţională, să se întâlnească două foste echipe ale sale, PSV Eindhoven şi Tottenham.

73 afișări
Imaginea articolului Popescu: Mi-aş dori o finală a Ligii Europa PSV Eindhoven - Tottenham

Popescu: Mi-aş dori o finală a Ligii Europa PSV Eindhoven - Tottenham (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafa foto)

"Mi-aş dori o finală Eindhoven - Tottenham, echipe la care am jucat eu", a spus Popescu.

Gheorghe Popescu a precizat că speră ca în viitor România să obţină eventual şi organizarea unei finale a Ligii Campionilor. "E un avantaj extrem de important acest stadion nou, care ne-a oferit această posibilitate de a organiza finala. Sperăm să mergem mai departe, poate eventual organizarea unei finale de Liga Campionilor. Ar fi extraordinar ca această finală să fie un imbold şi pentru copii, să-şi dorească să joace un astfel de meci", a menţionat el.

Popescu consideră că Steaua şi FC Vaslui au şanse să ajungă în "primăvara europeană": "Văzând rezultatele echipelor noastre în Europa este foarte dificil să spunem când va juca o finală, poate în viitor. Steaua şi Vaslui au şanse să ajungă în primăvară deşi au meciuri grele, dar speranţa moare ultima. Văzând jocul Stelei pe care îl practică e greu să se gândească a o finală, Vasluiul în schimb a reuşit câteva meciuri bune şi a obţinut mai multe puncte împotriva unor echipe importante".

Fostul fotbalist a declarat că poate i-ar fi plăcut să joace pe un stadion ca Arena Naţională, dar a adăugat că nu ar fi dat pentru nimic atmosfera pe care a trăit-o cu naţionala pe stadionul Steaua. "Am jucat pe stadioane importante din lume, poate mi-ar fi plăcut şi mie să jucăm cu naţionala pe un astfel de stadion, deşi sincer nu aş fi dat pentru nimic atmosfera pe care am trăit-o pe stadionul Steaua cu echipa naţională. Noi pregătim un meci al generaţiei mele pe care l-am mutat din toamnă în primăvara anului viitor, în mai, va fi un eveniment Seara Campionilor dedicat generaţiei din anii '90", a explicat el.

Popescu a spus că îi doreşte lui Hagi să revină cât mai repede ca antrenor şi că, în ceea ce îl priveşte pe el, nu exclude varianta unei noi candidaturi pentru şefia FRF. "Lui Hagi îi place să antreneze, îi place această meserie, dar e treaba lui cum îşi gestionează apariţia la o echipă. Sunt sigur însă că nu va putea să stea prea mult departe de banca suspinelor şi eu îi doresc să revină cât mai repede. Eu ce funcţie aş putea avea? Am mai spus că preşedinte de club nu îmi doresc, federaţia ar putea fi o variantă, nu am exclus niciodată varianta de a mă prezenta la o nouă luptă, să vedem ce se va întâmpla", a precizat fostul fotbalist, care a candidat pentru postul de preşedinte al FRF în 2005 şi în 2010 a intenţionat să candideze, dar s-a răzgândit cu câteva zile înainte de Adunarea Generală.

Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Dorinel Munteanu sau Bogdan Stelea, alături de preşedinţi de cluburi şi antrenori, au fost prezenţi, vineri, la Arena Naţională, la prezentarea "identităţii vizuale a finalei" Ligii Europa, programată în 9 mai, la Bucureşti.

Finala Ligii Europa se va disputa la data de 9 mai, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici