Porsche se gândeşte la o revenire în F 1 cu o echipă proprie

Constructorul german Porsche se gândeşte la o revenire în Formula 1 cu o echipă proprie, aşa cum s-a întâmplat în anii 1950 şi 1960, a anunţat, vineri, publicaţia economică Financial Times Deutschland (FTD).

15 afișări
Imaginea articolului Porsche se gândeşte la o revenire în F 1 cu o echipă proprie

Porsche se gândeşte la o revenire în F 1 cu o echipă proprie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit FTD, firma Volkswagen, care urmează să achiziţioneze Porsche, va gândi la începutul lunii noiembrie strategia globală în sportul automobilistic şi, în specia, în Formula 1.

"Dacă Porsche va alege să participe în Formula 1, atunci nu o poate face decât cu o echipă proprie, deoarece este nevoie de un control total asupra întregii activităţi. Porsche este o companie foarte profitabilă şi are capacitatea de a concura pe cont propriu", a spus Wolfgang Durheimer, directorul de dezvoltare de la compania germană, pentru revista Auto Motor und Sport.

Porsche a participat în Campionatul Mondial de Formula 1 cu monoposturi proprii în perioada 1958-1964.

Constructorul cu sediul în Stuttgart a revenit în paddock-urile de F1 începând din 1983, ca furnizor de motoare pentru echipa McLaren, cu care a câştigat trei titluri mondiale la piloţi (1984, 1985, 1986) şi două la constructori (1984, 1985).

Porsche a părăsit F1 în 1991.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici