Portugalia învinge Vietnam cu 2-0 şi obţine prima victorie la Cupa Mondială

Jucătoarea portugheză Telma Encarnacao a marcat un gol şi a dat o pasă de gol în victoria cu 2-0 în faţa Vietnamului, echipă debutantă la Cupa Mondială feminină, eliminând astfel formaţia din Asia de sud-est din turneu, joi, pe stadionul Waikato.

266 afișări
Imaginea articolului Portugalia învinge Vietnam cu 2-0 şi obţine prima victorie la Cupa Mondială

Portugalia învinge Vietnam cu 2-0 şi obţine prima victorie la Cupa Mondială

Selecţionerul Portugaliei, Francisco Neto, a făcut şapte schimbări în echipa care a pierdut, scor 0-1, în faţa Olandei, în debutul Grupei E, iar decizia a dat roade, golurile din prima repriză ale lui Encarnacao şi Francisca Nazareth aducând prima victorie la Cupa Mondială.

Portugalia ocupă locul trei în Grupa E, cu trei puncte, şi va înfrunta SUA în ultimul meci din grupă, la Auckland, în timp ce Vietnamul, care încă nu a marcat şi nici nu a obţinut vreun punct, va înfrunta Olanda la Dunedin, ambele meciuri urmând să aibă loc marţi.

Statele Unite sunt la egalitate de puncte cu Olanda (4), dar se află în fruntea clasamentului datorită golaverajului, după ce echipele au remizat joi, 1-1.

În contrast total cu prestaţia neconvingătoare împotriva Olandei, Portugalia a jucat mai bine la Hamilton, iar Neto s-a declarat încântat de victorie, chiar dacă scorul nu a reflectat dominarea lor.

„Acest lucru este foarte important şi înseamnă mult pentru toţi jucătorii", a declarat antrenorul Portugaliei, care se află la conducere din 2014. "Sunt foarte fericit să fiu aici, să concurez. Această victorie este dedicată tuturor jucătorilor, din trecut şi din prezent.

„Cu Statele Unite va fi un meci complet diferit ... Astăzi, chiar dacă am obţinut o victorie, au fost multe lucruri pe care le putem îmbunătăţi", a mai spus selecţionerul, citat de Reuters.

Encarnacao a adus Portugalia în avantaj după şapte minute, cu o finalizare inteligentă din prima, trimisă din centrarea lui Lucia Alves. Apoi, portugheza a furnizat pasa de gol pentru Nazareth, care a trimis mingea pe lângă portarul Tran Thi Kim Thanh, în minutul 21.

Doar 11 locuri separă cele două echipe în clasamentul mondial, Portugalia fiind mai sus, pe locul 21. Totuşi, disputa a fost unilaterală, iar europenele au fost ferm la conducere pe tot parcursul meciului, cu cinci ocazii de gol doar în prima repriză.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici