Porumboiu despre Inter, adversara din Liga Europa: Are şi Chivu ocazia să se ducă la socri acasă

Patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a arătat mulţumit de faptul că formaţia sa va întâlni în play-off-ul preliminariilor Ligii Europa pe Internazionale Milano, precizând că în acest fel fundaşul român al echipei italiene, Cristian Chivu, are ocazia să îşi viziteze socrii la Piatra Neamţ.

187 afișări
Imaginea articolului Porumboiu despre Inter, adversara din Liga Europa: Are şi Chivu ocazia să se ducă la socri acasă

Porumboiu despre Inter, adversara din Liga Europa: Are şi Chivu ocazia să se ducă la socri acasă (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Ne întâlnim cu Cristi Chivu. Are şi el ocazia să se ducă la socri acasă. Şanse de calificare? Ne gândim la ele. Cu puţin noroc, orice e posibil în fotbal. Oricum, se gândea cineva acum zece ani că Vasluiul va juca împotriva lui Inter Milano? Decât să joc cu echipe din astea cu «metale» (n.r. - adversara echipei Dinamo, Metalist Harkov) sau «ecrane» (n.r. - adversara formaţiei Steaua, FK Ekranas) din astea, mai bine joc cu Inter", a spus, vineri, patronul grupării moldovene la Gsp TV.

Porumboiu susţine că nu este supărat după tragerea la sorţi, precizând că jucătorii formaţiei FC Vaslui trebuie să joace fotbal indiferent de adversar. "Până dimineaţă FC Vaslui a fost cap de serie, dar dacă UEFA a luat decizia asta de a schimba... Asta a fost, ce să fac, să mă duc să îi iau de gât pe ăia de la UEFA? Eu când am văzut cu cine putem pica am zis sigur că vom întâlni pe Inter. E foarte bine că jucăm cu Inter, ce să facem acum? Jucătorii trebuie să joace fotbal că de aia sunt fotbalişti. Asta e viaţa. Eu sincer sunt foarte bucuros, nu sunt supărat", a adăugat Adrian Porumboiu.

Vicecampioana României, FC Vaslui, va întâlni formaţia italiană Internazionale Milano, la care evoluează Cristian Chivu, în play-off-ul Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon.

FC Vaslui va juca prima manşă în 23 august, pe teren propriu, returul urmând să aibă loc la 30 august, în Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici