Predicţii pentru Cupa Mondială: Cine va câştiga trofeul, potrivit şamanilor din Peru - FOTO

Şamanii peruani au prezis, marţi, că Brazilia va câştiga Cupa Mondială, urmând să învingă Argentina în finală, după un ritual cu frunze de coca, cranii şi fotografii ale vedetelor.

2767 afișări
Imaginea articolului Predicţii pentru Cupa Mondială: Cine va câştiga trofeul, potrivit şamanilor din Peru - FOTO

Predicţii pentru Cupa Mondială: Cine va câştiga trofeul, potrivit şamanilor din Peru (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am avut o viziune şi această Cupă Mondială va rămâne în America de Sud. Finala Cupei Mondiale se va disputa între Argentina şi Brazilia şi va fi câştigată de Brazilia", a declarat Juan Osco, cunoscut drept "Şamanul din Anzi".

Şamanii din trei regiuni din Peru şi-au concentrat forţele la stadionul Naţional din Lima într-un ritual în care i-au invocat pe brazilianul Neymar, argentinianul Lionel Messi, chilianul Alexis Sanchez, portughezul Cristiano Ronaldo şi alţi mari jucători.

"Am văzut pe altarul mistic culoarea albastră (Argentina) şi galbenă (Brazilial). Cele două culori s-au amestecat şi câştigătoare va fi Brazilia", a spus Osco.

"Este o finală de vins, o puternică forţă pe care am simţit-o, Brazilia va pune capăt blestemului de pe Maracana - victoria Uruguayului la Cupa Mondială din 1950 în faţa Braziliei - şi-l va uita odată pentru totdeauna", a mai spus Osco, care a menţionat că Spania va ajunge în semifinale.

La rândul său, şamanul Julio Huaylas din Trujillo, agitând trei cranii, a prezis că selecţionata statului Chile, aflată în grupa B cu Spania, Olanda şi Australia, va fi surpriza turneului şi va ajunge în semifinale.

"Chile va suprinde, deoarece echipa a progresat", a menţionat Hayles.

Cele trei cranii reprezintă vitalitatea, sănătatea şi lupta jucătorilor care vor evolua la Cupa Mondială.

"Am dat cu lămâi peste fotografia lui Messi pentru a-l întări şi a-l vindeca de răul de care suferă. Messi şi Neymar vor fi campionii Mondialului", a mai spus Hayles.

Cupa Mondială începe, joi, la Sao Paulo, cu meciul Brazilia - Croaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici