Preoţii au sfinţit stadionul echipei CS Mioveni, însă nu şi vestiarul oaspeţilor

Un sobor de preoţi a ţinut, joi seară, o mică slujbă la stadionul din Mioveni, prin care a dorit să alunge spiritele rele de la arenă, din vestiarul gazdelor şi de la echipa CS Mioveni.

48 afișări
Imaginea articolului Preoţii au sfinţit stadionul echipei CS Mioveni, însă nu şi vestiarul oaspeţilor

Preoţii au sfinţit stadionul echipei CS Mioveni, însă nu şi vestiarul oaspeţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La slujbă au fost prezenţi toţi jucătorii, împreună cu staful tehnic şi administrativ, preoţii urându-le la final ca echipa CS Mioveni să promoveze în Liga I.

Preoţii au făcut cruce şi au dat cu tămâie alungând spiritele din vestiarul gazdelor pentru ca echipa să nu mai piardă puncte, din cel al arbitrilor pentru ca aceştia să conducă bine jocurile şi au evitat să intre în vestiarul oaspeţilor.

Ideea slujbei de la stadion a venit după ce echipa a avut câteva meciuri mai slabe pe teren propriu, atât în acest debut de campionat, cât şi în sezonul trecut, când a ratat promovarea în ultimele partide.

CS Mioveni ocupă după şase etape locul 2 în clasamentul Seriei a II-a a eşalonului secund, cu 14 puncte, unul mai puţin decât liderul Petrolul, iar obiectivul echipei în acest an este promovarea în Liga I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici