Presa italiană: Chivu poate are nevoie să stea puţin mai departe de teren

Presa italiană a scris că fundaşul Cristian Chivu poate are nevoie să stea puţin mai departe de teren, după ce a fost eliminat în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, marţi, pe teren propriu, scor 2-5, în faţa formaţiei Schalke 04, în prima manşă a sferturilor LC.

17 afișări
Imaginea articolului Presa italiană: Chivu poate are nevoie să stea puţin mai departe de teren

Presa italiană: Chivu poate are nevoie să stea puţin mai departe de teren (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sursa citată i-a acordat nota 2 internaţionalului român. "Al doilea cartonaş roşu în trei zile. Poate că fundaşul român are nevoie să stea puţin mai departe de teren", a scris interistaweb.it.

Cotidianul Il Pallonaro şi site-ul sportevai.it l-au notat cu 3 pe Chivu. "După o prestaţie bună în meciul cu Lecce, pentru român au urmat două partide crunte, cu Milan şi Schalke. Vinovat fără justificare. A greşit la golul doi când nu l-a blocat pe Edu, iar la reuşita lui Raul a dormit împreună cu Ranocchia. A urmat eliminarea pentru un fault tactic", a scris Il Pallonaro.

"Dezastruos la golul de 2-2, inexistent la cel de 2-3, eliminat la 2-4. Seară neagră pentru Chivu", a notat sportevai.it.

Cotidianul Gazzetta dello Sport şi site-ul calciomercato.it i-au acordat nota 4 fundaşului român. "Două partide, două eliminări. S-a văzut de la meciul cu Bayern că este ieşit din formă, atunci când Robben s-a plimbat pe partea lui. Acum, ca fundaş central, a fost şi mai rău. Chivu a fost distrus de forţa lui Edu şi de experienţa lui Raul", a scris Gazzetta dello Sport.

"Atacanţii adverşi au trecut ca prin unt în defensiva Interului formată în axul central din Chivu şi Ranocchia. Eliminarea a fost punctul culminant al unei perioade cu adevărat nergre pentru Chivu", a notat calciomercato.it.

Fundaşul Cristian Chivu a fost eliminat în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-5 (2-2), în faţa formaţiei Schalke 04, fără mijlocaşul Ciprian Deac, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Cristian Chivu a început titular şi a fost eliminat în minutul 62, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Matip '17, Edu '40, '75, Raul '53 şi Ranocchia '57 (autogol), în timp ce pentru gazde au înscris Stankovici '1 şi Milito '34.

Partida retur va avea loc la 13 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici