Presa italiană: Mourinho ar putea reveni în Italia datorită copiilor săi

Cei doi copii ai tehnicianului Jose Mourinho (Real Madrid) au fost preînscrişi la şcoala pe care o frecventau când tatăl lor era antrenorul formaţiei Inter Milano, ceea ce a determinat presa italiană să lanseze un zvon conform căruia portughezul ar putea reveni la gruparea milaneză.

Imaginea articolului Presa italiană: Mourinho ar putea reveni în Italia datorită copiilor săi

Presa italiană: Mourinho ar putea reveni în Italia datorită copiilor săi (Imagine: Mediafax Foto)

Jose Jr. şi Matilde sunt preînscrişi la şcoala internaţională din Lugano (Elveţia), la o oră cu maşina de Appiano Gentile, baza de pregătire a echipei Internazionale Milano.

"Criză la Inter: Revine «Mou»?", a titrat Gazzetta dello Sport, duminică, în ediţia electronică. "Această preînscriere în sine semnifică puţin, dar în alte ocazii aceste semnale au fost premisele unor transferuri. În prezent într-un moment dificil, interiştii visează la «Mou»", menţionează jurnalul italian.

Jose Mourinho a antrenat formaţia Inter în perioada 2008-2010, câştigând cu aceasta Liga Campionilor, campionatul şi Cupa Italiei, anul trecut. Actalul tehnician al echipei milaneze, Leonardo, se află în dificultate, deoarece echipa a fost eliminată din Liga Campionilor şi ocupă locul trei în campionatul italian, la opt puncte de liderul AC Milan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici