Presa turcă: Hagi, această înfrângere este opera ta!

Cotidianul turc Star notează, luni, că tehnicianul Gheorghe Hagi este responsabil pentru înfrângerea echipei Galatasaray din meciul din deplasare cu Ankaragucu, scor 3-2, din etapa a XXV-a a campionatului Turciei.

18 afișări
Imaginea articolului Presa turcă: Hagi, această înfrângere este opera ta!

Presa turcă: Hagi, această înfrângere este opera ta! (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Galatasaray, care a uitat cum este să învingă în deplasare, s-a împiedicat de obstacolul Gheorghe Hagi, chiar când spunea că va câştiga. Galatasaray trece printr-o perioadă zbuciumată din cauza crizelor din conducere, iar acum a fost victima schimbărilor greşite ale lui Hagi. (..) De ce îi scoţi pe Pino, care juca bine, şi pe Caglar şi strici aşezarea echipei? Nivelul crizei a crescut, înainte de meciul cu Fenerbahce. Preşedintele Adnan Polat şi colegii lui să se uite de mai multe ori la acest meci, vor înţelege că nu va merge treaba nici cu Hagi", scrie jurnalul turc.

Star menţionează, într-un editorial numit "Opera lui Hagi", că schimbările fără sens făcute de tehnicianul român sunt singurul motiv al înfrângerii. "Minutul 62. Galatasaray conduce cu 2-1... Intră în scenă Hagi şi începe să facă ceea ce nu a reuşit Ankaragucu... În minutul 66 îl scoate pe atacantul Stancu, în minutul 79 pe Caglar şi în minutul 82 pe jucătorul care s-a evidenţiat cel mai mult, Pino, autorul unui gol şi al unei pase de gol. Ce s-a întâmplat după aceea? Sestak a profitat de aceste schimbări şi şi-a adus echipa în avantaj, înscriind în minutele 86 şi 88", adaugă cotidianul turc.

Jurnalul Vatan scrie că Galatasaray a plătit scump faptul că tehnicianul Gheorghe Hagi a decis, înainte de derbiul cu Fenerbahce, să nu îl includă în lotul pentru Ankara pe argentinianul Juan Culio, aflat la limita suspendării, şi să îi lase rezerve pe Yekta, Kazim, Bariş, Gokhan Zan şi Mustafa Sarp, care ar fi putut de asemenea să fie suspendaţi în cazul primirii unui cartonaş galben.

"Leu sau cioară", a titrat cotidianul Milliyet. "Simbolul echipei Galatasaray este un leu. Să nu se supere nimeni, dar echipa Galatasaray condusă de Hagi nu mai seamănă cu un leu, ci cu o cioară. Cioara aceea care a scăpat bucata de brânză din cioc, fiind păcălită de vulpe. Ca echipa care s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj de două ori, apoi a pierdut avantajul şi cele trei puncte...", notează sursa citată.

Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi şi la care evoluează Bogdan Stancu, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-1), de echipa Ankaragucu, într-un meci din etapa a XXV-a a campionatului Turciei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Sestak '51, '85, '87. Pentru Galatasaray au înscris Aydin Yilmaz '31 şi Pino '61.

Formaţia antrenată de Hagi ocupă locul 11 în clasamentul campionatului turc, cu 33 de puncte, înregistrând până în prezent 10 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 12 înfrângeri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici