Preşedintele executiv al Ceahlăului, suspendat un an pentru lovirea arbitrului Unimatan

Preşedintele executiv al clubului Ceahlăul, Vicenţiu Iorgulescu, a fost suspendat un an de către Comisia de Disciplină a LPF, pentru că l-a lovit pe arbitrul Paul Unimatan la meciul cu Rapid, din Liga I, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele comisiei, Ion Neagu.

232 afișări
Imaginea articolului Preşedintele executiv al Ceahlăului, suspendat un an pentru lovirea arbitrului Unimatan

Preşedintele executiv al Ceahlăului, suspendat un an pentru lovirea arbitrului Unimatan (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Vicenţiu Iorgulescu a fost suspendat un an şi amendat cu suma de 16.000 de lei pentru că l-a lovit pe arbitrul Paul Unimatan la pauza meciului Ceahlăul - Rapid, scor 1-2, din etapa a V-a a Ligii I.

După meciul disputat pe 28 august, Vicenţiu Iorgulescu a declarat că arbitrul Paul Unimatan a fost cel care l-a lovit cu capul în frunte la pauza jocului. "L-am aşteptat pe culoar în pauza jocului, în spaţiul dintre vestiare. Nu m-am dus peste el în vestiar, ca să nu-i dau motive să-mi reproşeze una sau alta. L-am aşteptam, iar când l-am văzut i-am spus doar atât: «Nu ţi-e ruşine băi băiatule?» Stăteam pe loc, iar el a venit efectiv în mine cu capul şi m-a lovit în frunte. Ne-a spus că va scrie în raport. I-am spus: «Scrie în raport că ai distrus un meci, că ai viciat rezultatul». Niciodată nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Trecutul multă lume ştie că nu mă avantajează, pentru că sunt un tip mai recalcitrant, dar tot din cauza lor. Ştiind că sunt mai recalcitrant se aştepta probabil să ripostez şi eventual să nu mai dea drumul la joc. Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut tăria de a mă abţine. Erau foarte mulţi martori în jur. Domnul Măstăcăneanu (n.r. - preşedintele Consiliului de Administraţie), chiar el vă poate confirma, şeful Jandarmeriei, dar şi alţi oameni...", a spus Iorgulescu.

Formaţia Rapid a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, în care tehnicianul Răzvan Lucescu a fost trimis în tribună pentru proteste, în minutul 90.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici