„Știu că au jucători buni. Au o echipă bună. Ce pot să spun? Știu foarte bine fotbalul turc. Toate echipele sunt la același nivel. Nu e o problemă. Știm să jucăm cu o astfel de echipă. Nu e asta o problemă”, a declarat Mircea Lucescu, aflat la Zurich, despre meciul Turcia – România.
Selecționerul a apreciat că nivelul echipelor din prima urnă era similar: „Toate echipele din Grupa 1 erau de același nivel. Nu se putea alege alta pentru meciul de baraj”.
Lucescu a vorbit și despre evoluția jucătorilor turci, mulți dintre ei fiind promovați în perioada în care el s-a aflat pe banca naționalei Turciei, în perioada 2017-2019.
„Îi cunosc foarte bine. La ultima lor evoluție, cu Spania, erau șase jucători care au debutat cu mine. Eu îi cunosc foarte bine, acum 4-5 ani, când erau tineri. Turcia trece printr-un moment bun. Noi, în aceste patru luni, trebuie să ne ridicăm nivelul, jucătorii prin intermediul cluburilor”, a subliniat selecționerul României.
Selecționerul a declarat că va fi o atmosferă incendiară în deplasarea din Turcia.
„Nu putem discuta despre șanse. Meciurile se joacă. Nu va fi ușor, va fi o atmosferă incediară. Deja avem o experiență meciul cu Bosnia. Ospitalitatea va fi diferită. Nu e vorba de ghinion, vom vedea meci cu meci”, a precizat Lucescu în direct la Digi Sport, prin intermediul We Love Sport.
Selecționerul a evitat comparațiile: „Nu pot să compar jucătorii, acum sunt la alt nivel. Va fi un meci bun. Sper că echipa mea va fi la un nivel ridicat”.
În eventualitatea unei calificări în finală, România ar urma să evolueze tot în deplasare, fie în Slovacia, fie în Kosovo.