Primarul Piteştiului caută urgent sponsori, altfel FC Argeş nu se prezintă la meciul de la Arad

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a declarat, joi, că trebuie să găsească repede sponsori, pentru a achita suma de 2400 de lei, reprezentând restanţe ale clubului FC Argeş la plata unor baremuri de arbitraj, astfel încât echipa să nu rişte neprogramarea la meciul cu UTA Arad.

94 afișări
Imaginea articolului Primarul Piteştiului caută urgent sponsori, altfel FC Argeş nu se prezintă la meciul de la Arad

Primarul Piteştiului caută urgent sponsori, altfel FC Argeş nu se prezintă la meciul de la Arad (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)

"Aşteptăm din partea domnului Penescu o scrisoare oficială de renunţare la F.C. Argeş. Mâine dimineaţă (n.r. - vineri) trebuie să plătim suma de 2.400 de lei pentru baremurile de arbitraj neplătite până acum, altfel echipa nu va fi programată pentru meciul cu UTA, după care trebuie să găsim suma de 7.000 de lei pentru deplasarea la Arad. Primăria nu are bani lichizi pentru astfel de cheltuieli, aşa că trebuie să găsim repede unul sau mai mulţi sponsori", a declarat Tudor Pendiuc.

Tudor Pendiuc a discutat, joi, cu Andrei Penescu despre preluarea clubului F.C. Argeş de Primărie, în cadrul acestei întâlniri fiul finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, anunţându-l că, începând de astăzi, familia sa nu va mai da niciun ban la FC Argeş, care evoluează în Seria a II-a a ligii secunde.

Primarul oraşului Piteşti a menţionat, de asemenea, că după ce va primi oficial scrisoarea de renunţare la echipă a familiei Penescu, va încerca să caute investitori interesaţi să cumpere acţiunile clubului.

"Deocamdată nu ştiu cât costă acţiunile. Vrem să recuperăm banii investiţi în anii în care am investit la F.C. Argeş. Să vedem cine va dori să cumpere acţiunile noastre", a precizat Andrei Penescu.

Andrei Penescu a declarat, miercuri, că s-a săturat ca familia sa să investească la gruparea piteşteană şi să fie înjurată, precizând că el a luat decizia de a ceda administrarea clubului Primăriei Piteşti.

Membrii familiei Penescu, care deţin Grupul PIC, finanţator al FC Argeş, vor preda administraţia grupării argeşene celui de-al doilea acţionar, Primăria Piteşti, fiind dispuşi să-şi vândă acţiunile pe care le deţin la club, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici