Procuratorul Enrico Fedele: Napoli are nevoie de un jucător ca Mutu

Agentul italian de jucători Enrico Fedele a declarat, luni, că gruparea SSC Napoli are nevoie de un jucător ofensiv de calitate, iar românul Adrian Mutu ar putea fi o variantă în acest sens, informează pianetazzurro.it.

17 afișări
Imaginea articolului Procuratorul Enrico Fedele: Napoli are nevoie de un jucător ca Mutu

Procuratorul Enrico Fedele: Napoli are nevoie de un jucător ca Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Unul dintre jucătorii importanţi ai Fiorentinei ar putea ajunge la Napoli, iar acesta nu este Montolivo. Napoli are nevoie de un jucător de calitate pentru faza ofensivă, iar Mutu poate fi o variantă", a spus Fedele, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul Telecapri Sport.

În urmă cu 10 zile, Adrian Mutu declarase, într-un interviu acordat publicaţiei La Nazione, că Fiorentina i-a propus o prelungire de cinci ani a contractului, dar că el ar vrea să mai joace doar încă trei. "Vreau să rămân şi să-mi închei cariera aici. Sper acest lucru. Să mă gândesc la altceva acum nu are sens, dar nu cred că viitorul meu are legătură cu câte goluri voi marca în partea a doua a sezonului. Fiorentina ştie cât valorez când sunt bine, iar acum sunt pregătit să fac meciuri mari", a spus Mutu.

Directorul sportiv al clubului Fiorentina, Pantaleo Corvino, a negat, însă, că gruparea viola i-ar fi propus lui Mutu o prelungire a contractului pentru cinci ani: "Nu i-am propus niciodată lui Mutu o prelungire cu cinci ani a contractului şi nici nu se gândim la asta".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici