Au marcat: Alibec 10′, Boldrin 75′ / Nemec 58′. Mihai Pintilii a fost eliminat în minutul 87, pentru cumul de cartonaşe galbene, la fel cum s-a întâmplat şi cu Azer Busuladzic în minutul 90+3.
În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe locul doi în clasament, cu 30 de puncte, la egalitate cu liderul Viitorul, însă formaţia antrenată de Gheorghe Hagi are un meci în minus, partida de luni, de la Giurgiu, cu Astra. De partea cealaltă, Dinamo este pe poziţia a şasea, cu 23 de puncte.
1-0: Alibec îşi face din nou numărul şi dovedeşte că în piciorul său stau toate şansele vicecampioanei în acest play-off. Atacantul a făcut un unu-doi cu Enache, l-a depăşit pe Mahlangu şi a tras excelent, de la 30 de metri, la colţul lung, fază la care Cerniauskas nu a avut nicio şansă.
1-1: Nemec marchează cu capul din corner, se bucură preţ de câteva secunde, dar asistentul lui Kovacs intervine şi arată poziţie afară din joc. Dinamoviştii se îndreaptă în direcţia tuşierului, iar după câteva discuţii între Kovacs şi colegul său golul este validat. Motivul invocat ar fi fost influenţa unui coechipier de-al lui Nemec la golul marcat, dar realuările au arătat că brigada de arbitri a luat decizia corectă.
2-1: Omul în jurul căruia se învârte tot jocul vicecampioanei, Denis Alibec, orchestrează o fază superbă, schimbă partea până la Momcilovic, care din preluare îl depăşeşte pe Romera, întoarce în careu, acolo unde apare foarte bine Boldrin, iar fotbalistul intrat cu mai puţin de un minut îşi aduce echipa în avantaj.
FCSB: Fl. Niţă – Pleaşcă, Moke, Pintilii, Momcilovic – Muniru, Ov. Popescu – Enache, Fl. Tănase, De Amorim – Alibec. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Dinamo: Cerniauskas – Romera Navarro, Nedelcearu, M. Popescu, St. Filip – Busuladzic, Mahlangu – Hanca, Bawab, M. Oliva – Nemec. Antrenor: Cosmin Contra.
Cartonaşe galbene: Muniru 53′, Tănase 72′, Alibec 72′, Pintilii 80′, O.Popescu 85′ / Busuladzic 36′, Nedelcearu 45′, Oliva 48′
Cartonaşe roşii: Pintilii 87′ / Busuladzic 90+3′
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti).
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare), Constantin Stătescu (Bucureşti).
Stadion: Arena Naţională.
Citeşte şi: Johanna Konta a învins-o pe Caroline Wozniacki şi a câştigat Turneul de tenis de la Miami
Citeşte şi: FCSB şi Dinamo vor purta tricouri în sprijinul Fundaţiei Mihai Neşu la meciul de duminică
Citeşte şi: Simona Halep, despre reacţiile sale nervoase la adresa antrenorului său, la meciul pierdut din turneul de la Miami: Darren este întotdeauna pozitiv şi mă încurajează în permanenţă