Pustai: Îmi pare rău că am stricat sărbătoarea Timişoarei, dar şi noi avem nevoie de performanţă

Antrenorul Cristian Pustai a declarat, joi, după calificarea în semifinalele Cupei României, că regretă că a stricat sărbătoarea lui FC Timişoara, dar se bucură pentru calificare deoarece Gaz Metan Mediaş este o echipă mică şi are nevoie de performanţă.

87 afișări
Imaginea articolului Pustai: Îmi pare rău că am stricat sărbătoarea Timişoarei, dar şi noi avem nevoie de performanţă

Cristi Pustai (Imagine: George Filip/Mediafax foto)

"Îmi pare rău că am stricat puţin sărbătoarea acestei echipe, dar şi noi avem nevoie de performanţă, suntem încă o echipă mică. Nicio clipă nu m-am gândit la Poli ca la o echipă de liga secundă. Am încercat să fim o echipă scurtă, să jucăm pe benzi, pentru că ştiam că acolo avem viteză superioară, jucătorii din lateral să centreze, iar aşa ne-am creat câteva ocazii. În această fază nu cred că mai sunt favoriţi, nu contează adversarul din semifinale. Mă bucur că am reuşit să legăm două meciuri consecutive fără gol primit", a spus Cristian Pustai.

Marcatorul unicului gol al partidei, Cristian Bud, a ajuns la spital după un fault al lui Scutaru la jumătatea primei reprize. "Nu ştim cât de gravă este accidentarea lui Bud, dar aşa este fotbalul, tot timpul există riscul accidentărilor. La prima impresie, de la nivelul gazonului, pare a fi o entorsă la genunchi, dar rămâne de văzut", a declarat antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş.

Publicul bănăţean a apostrofat tragerile de timp din finalul partidei, însă Pustai consideră reacţia exagerată. "Îi cer scuze publicului pentru gestul lui Pleşca din final, dar nu consider că suntem o echipă care trage de timp. Venim după o perioadă foarte încărcată, un parcurs oscilant, multe accidentări, e o stare destul de greu de gestionat la echipă şi probabil au fost anumite trageri de timp, dar nu exagerat", a explicat tehnicianul.

Echipa Gaz Metan Mediaş s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia FC Timişoara, din Liga a II-a, în sferturile de finală ale competiţiei.

Oaspeţii au înscris, în minutul 8, prin Cristian Bud, care a trimis mingea în poartă din 7 metri, cu latul, după centrarea lui Răzvan Avram.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici