Pustai: Important este că în final am acumulat un punct în clasament

Tehnicianul Cristian Pustai a declarat, după remiza obţinută de Gaz Metan Mediaş, scor 0-0, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu, că este important pentru echipa sa că a acumulat încă un punct în clasamentul Ligii I.

11 afișări
Imaginea articolului Pustai: Important este că în final am acumulat un punct în clasament

Pustai: Important este că în final am acumulat un punct în clasament (Imagine: Mircea Roșca/Mediafax Foto)

"A fost un meci greu de campionat între două echipe aflate pe poziţii apropiate în clasament. Terminat din păcate pentru spectatori cu acest 0-0. Noi am venit fără trei titulari suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene şi pentru un cartonaş roşu şi cu unul accidentat. Am avut jucători noi la echipă şi s-a văzut acest lucru. Dar important e că la final am acumulat un punct în clasament. De patru etape n-am mai primit gol şi asta e de asemenea important", a spus tehnicianul.

"Noi ne dorim peste tot să luăm maxim de puncte dar trebuie să ne mulţumim cu ce obţinem. Importantă e atitudinea faţă de joc pe care o au jucătorii şi dacă există responsabilitate în timpul jocului. Este meseria pe care ei au ales-o şi dacă nu-şi bat joc de această meserie la sfârşit pot să piardă şi cu fruntea sus iar azi am reuşit să luăm un punct şi suntem mulţumiţi. Putea să fie şi un joc mai bun dar important este rezultatul", a punctat Pustai.

Tehnicianul echipei din Mediaş a adăugat că nu se poate pronunţa cu privire la faptul dacă în echipa sa există jucători ce pot fi convocaţi la echipa naţională: "Nu vreau să vorbesc de jucători de echipa naţională. Noi trebuie să ajungem pe un loc fruntaş şi apoi putem discuta de jucători de naţională. Markovici este un jucător foarte bun şi e tânăr, de urmărit. Are 2,05 metri, Răzvan îl cunoaşte că este un jucător care creşte de la meci la meci. E primul campionat cursiv pe care îl prinde că anul trecut a jucat doar în retur. Are ceva din Belodedici, dar n-aş vrea să fac de acum comparaţii. Vom vedea la final".

Echipa Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş, în etapa a X-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici