R. Lucescu: Este frustrant şi greu de acceptat, două luni de acum înainte vom trăi cu acest rezultat

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, s-a declarat frustrat şi dezamăgit de înfrângerea suferită de echipa naţională, scor 0-2, în meciul amical cu Israel, apreciind că a contat lipsa unor jucători experimentaţi şi faptul că echipa a avut la dispoziţie doar o zi pentru a pregăti această partidă.

40 afișări
Imaginea articolului R. Lucescu: Este frustrant şi greu de acceptat, două luni de acum înainte vom trăi cu acest rezultat

R. Lucescu: Este frustrant şi greu de acceptat, două luni de acum înainte vom trăi cu acest rezultat (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Este frustrant să vorbesc, pentru că este o situaţie incomodă, am pierdut cu 2-0 şi asta este ceea ce contează. Faptul că am avut o singură zi de pregătire pentru acest meci a contat destul. Pe lângă situaţia precară a fotbalului nostru, ne-au mai lipsit şi 5 jucători importanţi. Jocul s-a pierdut pe două greşeli mari. Ei au jucători tehnici, rapizi şi dinamici, care au reuşit să fructifice ocaziile avute. Pe când noi, când am recuperat mingea, nu am avut aceeaşi uşurinţă în a ne debarasa de adversar şi a marca. Cu toate acestea, am văzut o atitudine pozitivă la unii jucători şi nu am ce să le reproşez din acest punct de vedere. Oricum, nu avem nicio scuză, acest scor vorbeşte de la sine. Ceea ce contează în fotbal este rezultatul, iar noi astăzi am pierdut", a spus Răzvan Lucescu la conferinţa de presă de după meci.

Selecţionerul a adăugat că situaţia la echipa naţională nu este una simplă, deoarece aria de selecţie a jucătorilor este mică, însă lucrurile se pot rezolva.

"Lucrurile nu sunt simple şi nici nu au fost, dar se pot rezolva. Dacă am avea şi noi 20 de jucători care să evolueze în campionate puternice, ar fi mult mai bine, însă nu sunt jucători. Când aria de selecţie este mică, 5-6 absenţe contează mult. În plus, cei care au jucat pentru Israel sunt într-o competiţie permanentă. La noi, unii jucători au avut doar un meci în campionatul intern, alţii două, iar faptul că am avut o singură zi de pregătire în comun contează. Însă, toate criticile şi reproşurile sunt corecte şi meritate, este frustrant şi greu de acceptat, două luni de acum înainte vom trăi cu acest rezultat", a mai spus Lucescu.

Răzvan Lucescu a comentat şi evoluţia unora dintre jucătorii care au evoluat în meciul de miercuri. "Israelul a reuşit să-şi pună în valoare jucători foarte tehnici, iar în echipa noastră s-a văzut că lipseşte omogenitatea. Au fost multe modificări, au apărut şi jucători noi, au existat şi debuturi, cum ar fi Florescu, care a avut o evoluţie bună, Deac, Pădureţu, plus revenirea după un timp a lui Gabi Tamaş. O altă problemă este că nu marcăm. Ocaziile lui Roman, Marica şi Bucur ar fi trebuit concretizate, pentru că în meciurile dintre două selecţionate rar vezi ocazii multe. Neşu a făcut un meci bun cu Ungaria, ultima dată când a venit la naţională, şi era normal să-i dau ocazia să joace. A avut o situaţie simplă de rezolvat, însă din păcate a greşit. Asta este, se mai întâmplă", a spus antrenorul echipei naţionale.

Referitor la publicul prezent pe stadionul "Dan Păltinişanu", Lucescu a spus: "A fost un public numeros, îmi pare rău că s-a terminat aşa seara aceasta. Este dezamăgitor, toată lumea s-ar fi aşteptat la o victorie".

Întrebat dacă acest rezultat va contribui la creşterea presiunii privind convocarea atacantului Adrian Mutu la echipa naţională, Lucescu a răspuns: "Până în luna mai, avem timp destul pentru discuţii serioase şi pentru gânduri".

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), de naţionala Israelului, într-un meci amical disputat pe stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara.

Aceasta este a doua înfrângere a naţionalei României în mandatul lui Răzvan Lucescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici