Rafael Nadal şi Kei Nishikori, în semifinalele turneului de la Barcelona

Japonezul Kei Nishikori, numărul 6 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de la Barcelona, după victoria în două seturi, scor 7-5, 6-0, în faţa ucraineanului Alexandr Dolgopolov. În penultimul act a acces şi Rafael Nadal, după succesul cu scorul de 6-2, 7-6 cu Fabio Fognini din Italia.

408 afișări
Imaginea articolului Rafael Nadal şi Kei Nishikori, în semifinalele turneului de la Barcelona

Rafael Nadal şi Kei Nishikori, în semifinalele turneului de la Barcelona

Câştigător în ultimii doi ani la Barcelona, Kei Nishikori, a avut un prim set dificil cu Alexandr Dolgopolov, locul 30 mondial. Japonezul a reuşit să câştige pe serviciul adversarului în game-ul 11 şi a închis apoi manşa în favoarea sa, cu scorul de 7-5. Actul secund a fost la discreţia numărului 6 ATP, care nu i-a mai cedat nici macăr un game ucraineanului. S-a terminat 7-5, 6-0 pentru Kei Nishikori care va juca pentru un loc în finala competiţiei cu francezul Benoit Paire, învingător în trei seturi, scor 3-6, 7-5, 6-1 în faţa tunisianului Malek Jaziri.

"Am avut un prim set destul de dificil, dar în cel de-al doilea am jucat foarte bine. Am fost foarte bine că am reuşit să salvez mai multe mingi de set la 5-4 pentru adversar în prima manşă. După aceasta, am fost un jucător diferit pentru că am căpătat mai multă încredere. Dolgopolov este un jucător bun, cu un serviciu foarte bun şi poate deveni agresiv." a declarat Kei Nishikori, după meciul cu Dolgopolov, pentru televiziunea spaniolă Teledeporte.

Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a avut parte de un prim set facil cu Fabio Fognini, după ce s-a desprins repede la 4-0 şi a câştigat manşa cu 6-2. Actul al doilea a fost extrem de spectaculos, ambii jucători au reuşit câte două break-uri şi s-a ajuns în prelungiri. La tiebreak, Nadal a preluat iniţiativa şi s-a impus fără probleme, cu 7-1.

Spaniolul va evolua în semifinale cu învingătorul dintre germanul Philipp Kohlschreiber şi rusul Andrey Kuznetsov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici