Raluca şi Mircea Sandu au oferit premii la Gala Fotbalului Mixt

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, împreună cu fiica sa, Raluca Sandu, care ocupă funcţia de manager al proiectului de susţinere a fotbalului mixt, au oferit premii, sâmbătă, la sala de sport a clubului Steaua, copiilor de la echipele Smart, FC Smart Sport şi FC Fair Play.

18 afișări
Imaginea articolului Raluca şi Mircea Sandu au oferit premii la Gala Fotbalului Mixt

Raluca şi Mircea Sandu au oferit premii la Gala Fotbalului Mixt (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

În cadrul galei au avut loc mai multe meciuri demonstrative. Astfel, s-au întâlnit grupele de vârstă 1994 ale CS Smart Sport şi FC Fair Play, grupele de vârstă 2000 ale celor două cluburi. De asemenea, a avut loc un meci între junioarele născute în 1993 de la Smart şi Fair Play, loturile celor două echipe fiind completate cu fete de la o casă de copii.

La eveniment au participat aproximativ 180 de juniori, dintre care 108 băieţi, şi 72 de fete, una dintre acestea fiind americancă. Cei mai mici participanţi la meciurile demonstrative au şase ani.

Gala s-a încheiat cu un meci de seniori ai echipelor Atleticos şi Fair Play.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici