Rapid a remizat cu FC Viitorul, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XIX-a a Ligii I, partidă în care giuleştenii au evoluat în repriza secundă cu doi jucători mai puţin după eliminările lui Daniel Niculae şi Tomas Josl.

186 afișări
Imaginea articolului Rapid a remizat cu FC Viitorul, scor 0-0, în Liga I

Rapid a remizat cu FC Viitorul, scor 0-0, în Liga I (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Daniel Niculae a fost eliminat în minutul 41, după ce l-a faultat pe Bănel Nicoliţă. El a primit iniţial cartonaşul galben, însă apoi arbitrul George Găman i-a acordat cartonaşul roşu.

În minutul 44 a fost eliminat Josl, după un fault asupra lui Cătălin Munteanu. Josl mai avea un cartonaş galben, în minutul 15.

Rapid Bucureşti: Buchta - Josl, Borda, Cmovs, J.Oriol - Garai, Gecov - Meulens (N. Vasile '46), Rui Miguel (Coimbra '39), D. Niculae - Benson (Cerlincă '84). Antrenor: Cristian Pustai

FC Viitorul: Albuţ - Hodorogea, Ţîru, Mamele, Manea - Nedelcu, Daminuţă (Henrique '71) - Nicoliţă, C. Munteanu, Mitriţă (S. Pană '80) - Bonilla. Antrenor: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: Josl '15, '44, Borda '62 / Mamele '54, Mitriţă '57, Daminuţă '68, Hodorogea '78, Bonilla '90+2

Cartonaşe roşii: Niculae '41, Josl '44

Arbitri: George Găman - Octavian Şovre, Daniel Mitruţi - Sorin Antonie

Observatori: George Ionescu, Constantin Stătescu.

Nocturna stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu s-a stins pentru câteva secunde, în minutele 35 şi 55 ale meciului Rapid - FC Viitorul, problema fiind cauzată de o pană de curent din cartier.

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a fost înjurat în două rânduri de suporterii rapidişti, după eliminările lui Daniel Niculae şi Tomas Josl.

La meci au asistat aproximativ 10.500 de spectatori.

La partidă au asistat şi selecţionerul Anghel Iordănescu, dar şi preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici