Oficialii rapidişti amintesc de partida cu FC Braşov, din cadrul etapei a VI-a a Ligii I, pe care formaţia condusă de Răzvan Lucescu a fost obligată să o dispute pe arena din Regie pentru că regulamentul nu i-a permis să schimbe locul de desfăşurare cu mai puţin de 7 zile înainte, chiar dacă la momentul respectiv încheiase contractul de închiriere a Stadionului Giuleşti cu CS Rapid.
„Sperăm ca Liga să judece cu aceeaşi unitate de măsură. Când am fost în situaţia în care este Dinamo acum, nu ni s-a permis să jucăm în Giuleşti, invocându-se faptul că am comunicat intenţia noastră prea târziu şi am fost obligaţi să disputăm meciul cu FC Brasov în Regie. Suntem convinşi că regulamentul e acelaşi pentru toate echipele, indiferent de numele şi tutela lor”, se menţionează pe pagina de Facebook a FC Rapid.
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că Dinamo nu poate disputa meciul cu Gaz Metan pe Arena Naţională deoarece nu a informat din timp de schimbarea stadionului. Dragomir a explicat la Radio Gsp că, potrivit regulamentului, Dinamo ar fi trebuit să anunţe LPF cu cel puţin şapte zile înainte meciului de intenţia de schimbare a locului de desfăşurare şi că riscă să piardă meciul la masa verde pentru că nu a făcut-o.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a spus, la Digi Sport, că schimbarea locului de disputare a meciului cu Gaz Metan Mediaş nu este un moft, ci un caz de forţă majoră, după ce acoperişul tribunei a doua a stadionului propriu s-a prăbuşit din cauza zăpezii. Badea spune că masa presei este inutilizabilă, că nu se pot asigura condiţiile pentru transmisia TV şi că sunt afectate şi vestiarele, aflate sub tribună. El a precizat că lucrările de consolidare a tribunei şi de refacere a acoprişului au demarat deja, estimând la 2-3 săptămâni durata acestora.
Partida Dinamo-Gaz Metan Mediaş este programată sâmbătă, de la ora 20.20, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.