Răzvan Lucescu: Daniel Pancu mi-a spus că în patru săptămâni va reveni pe teren

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri, că a vorbit cu atacantul Daniel Pancu, care în partida cu Universitatea Cluj s-a accidentat, iar acesta i-a transmis că în patru săptămâni va fi apt de joc, deşi medicii au prognosticat că acesta va putea reveni peste şase.

62 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Daniel Pancu mi-a spus că în patru săptămâni va reveni pe teren

Răzvan Lucescu: Daniel Pancu mi-a spus că în patru săptămâni va reveni pe teren (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Daniel Pancu este optimist şi mi-a spus că medicii i-au transmis că va fi apt în şase săptămâni, dar el mi-a zis: «Mister, dacă medicii mi-au spus că durează şase săptămâni refacerea, eu în patru voi fi la echipă». Îmi place când am astfel de jucători", a spus Lucescu.

Răzvan Lucescu se aşteaptă la o partidă intensă cu Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I. "De fiecare dată când am jucat cu Petrolul a fost intensitate. Va fi tensiune şi suspans, pentru că echipele considerate mai mici vor pune mari probleme. Echipa care va suferi cele mai puţine pierderi în astfel de partide, va avea de câştigat la final", a completat Lucescu.

La rândul său, portarul Dani Coman nu vrea ca Rapid să mai piardă puncte pe teren propriu. "Va fi un meci foarte greu, ambele echipe au obiective diferite, una salvarea de la retrogradare, iar cealaltă câştigarea campionatului, iar Petrolul după ce a pierdut acasă va veni cu gândul să ia puncte în Giuleşti, iar noi nu mai putem pierde puncte din vina noastră. Va fi un meci bun, cu o rivalitate mare", a explicat Coman.

Dani Coman speră ca terenul să fie mai bun în partida cu Petrolul Ploieşti, decât a fost la meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, în etapa precedentă. "Sper ca terenul să fie mai bun decât la meciul cu Universitatea Cluj, când nu puteam lega trei pase", a subliniat Coman.

Răzvan Lucescu şi Dani Coman au participat, alături de portarul Stelei, Ciprian Tătăruşanu, directorul sportiv al "roş-albaştrilor", Narcis Răducan şi atacantul echipei Dinamo, Marius Niculae la un eveniment în cadrul căruia a fost lansat noul aparat de bărbierit Gillette Fusion Proglide.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici