Răzvan Lucescu: Grupa Unirii este una puternică

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, joi, la Sport.ro, că grupa G a Ligii Campionilor din care face parte Unirea Urziceni este una puternică, dar echipa antrenată de Dan Petrescu trebuie să-şi propună să câştige fiecare meci.

15 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Grupa Unirii este una puternică

Răzvan Lucescu: Grupa Unirii este una puternică (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Pe lângă aspectul financiar, şi în plan sportiv e o mare realizare şi o posiblitate de creştere pentru fiecare jucător de la Urziceni. Să fim realişti, e o grupă puternică pentru Unirea, iar jucătorii nu au decât de câştigat din această aventură. Trebuie să intre cu o mentalitate puternică, să îşi propună să facă cât mai mult şi să se califice. Ei nu au presiunea dată de obligativitatea de a se califica. Trebuie să joace la victorie", a afirmat tehnicianul echipei naţionale.

Întrebat dacă Unirea ar trebui să-şi propună calificarea, Lucescu a spus: "Nu vreau să dau eu indicaţii şi să sugerez obiective".

Campioana României, Unirea Urziceni, va evolua în grupa G a Ligii Campionilor, alături de formaţiile FC Sevilla (Spania), Glasgow Rangers (Scoţia) şi VfB Stuttgart (Germania), conform tragerii la sorţi de vineri de la Monte Carlo.

Faza grupelor Ligii Campionilor va avea loc în perioada 15 septembrie - 9 decembrie.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici