„A fost un meci pe care l-am jucat foarte bine, cu foarte mare seriozitate. Am încercat să nu lăsăm adversarul să se apropie de poartă şi să atacăm rapid. Am marcat un gol, am avut ocazii bune, nu cred că adversarii ne-au pus probleme. Pe final ne-am făcut singuri probleme, dar a fost o dublă controlată în totalitate, o calificare meritată. Am revenit în grupe după cinci ani, mai ales că în ultimii ani Rapidul a dispărut din Europa”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul partidei.
Tehnicianul rapidist preferă, momentan, să se concentreze la următorul meci, cu Ceahlăul Piatra Neamţ. „Nu vreau să mă gândesc acum la faza grupelor, duminică avem un meci important în campionat”, a mai spus Lucescu Jr.
Formaţia Rapid s-a calificat în grupele Ligii Europa, după ce a remizat, joi, la Timişoara, scor 1-1 (1-0), cu echipa poloneză Slask Wroclaw, în manşa retur a play-off-ului competiţiei, giuleştenii impunându-se în tur, scor 3-1.