Reacţiile presei internaţionale, după victoria Simonei Halep în primul tur de la Roland Garros

Presa din străinătate a scris despre victoria din primul tur a Simonei Halep, în urma unui meci în care românca a pierdut un set. Halep a avut nevoie de trei seturi pentru a o învinge pe adversara sa din Australia, Alja Tomljanovic, scor 6-2, 3-6, 6-1.

2793 afișări
Imaginea articolului Reacţiile presei internaţionale, după victoria Simonei Halep în primul tur de la Roland Garros

Reacţiile presei internaţionale, după victoria Simonei Halep în primul tur de la Roland Garros

Imediat după meci, unele dintre cele mai importante publicaţii din lume au redat primele idei despre startul aventurii Simonei în drumul spre apărarea titlului de la Roland Garros.

Corriere Dello Sport: “Halep şi Osaka au suferit, dar s-au calificat. Românca şi-a început aventura la Roland Garros cu o victorie, în al doilea Grand Slam al anului”.

Fox Sports Asia: “Alja Tomljanovic a avut momentele ei bune, dar clasa de care a dat dovadă Simona Halep în primul şi în al treilea set i-au adus victoria în primul tur la Openul Franţei”,

Francetvinfo.fr: “Simona Halep a trebuit să se lupte în primul tur. Deţinătoarea titlului de la Roland Garros a avut nevoie de trei seturi pentru a-şi valida biletul spre turul secund (6-2, 3-6, 6-1)”

Telegraaf.nl: “Osaka şi Halep au scăpat de o eliminare prematură. Simona Halep, numărul trei mondial, a trebuit să-şi dea silinţa pentru a ajunge în turul seund. Halep e considerată favorită, la ediţia din acest an, fiind urmată de Bertens”

Standard.co.uk: “Halep a trecut peste un set pierdut şi continuă cursa pentru apărarea titlului la Roland Garro, în urma victoriei cu Ajla Tomljanovic. În setul al treilea, Halep şi-a dat seama ce are de făcut împotriva adversarei şi a început să lovească mai puternic. Totuşi, experienţa şi-a spus cuvântul, iar Halep a câştigat al şaselea meci, din ultimele şapte”

Reuters: “A fost doar un mic sughiţ, iar deţinătoarea trofeului, Simona Halep, avansează la Paris. Halep s-a descurcat cu emoţiile şi presiunea şi s-a calificat în turul secund la Roland Garros”

În turul secund, Halep o va înfrunta pe poloneza Magda Linette (87 WTA, 27 de ani), care a învins-o în primul tur pe franţuzoaica Chloe Paquet (166 WTA, 24 de ani), scor 3-6, 6-1, 6-2. Va fi primul duel dintre cele două.

Celelalte două românce calificate pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros sunt Irina Begu, care va evolua împotriva cehoaicei Karolina Muchova, şi Sorana Cîrstea, care va da peste iberica Aliona Bolsova Zadoinov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici