Real Madrid şi FC Sevilla se vor întâlni în Supercupa Europei

Formaţiile Real Madrid, câştigătoarea Ligii Campionilor, şi FC Sevilla, deţinătoarea Ligii Europa, vor juca în Supercupa Europei, la 12 august, pe Cardiff City Stadium, din Cardiff, de la ora 21.45.

189 afișări
Imaginea articolului Real Madrid şi FC Sevilla se vor întâlni în Supercupa Europei

Real Madrid şi FC Sevilla se vor întâlni în Supercupa Europei (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

Real Madrid a câştigat Liga Campionilor pentru a zecea oară în istoria sa, după ce a învins, sâmbătă seară, în urma prelungirilor, cu scorul de 4-1, echipa Atletico Madrid, în finala competiţiei disputată pe stadionul Da Luz din Lisabona. Pentru Real Madrid au marcat Sergio Ramos '90+3, Gareth Bale '110, Marcelo '118 şi Cristiano Ronaldo '120 (penalti), iar pentru Atletico a înscris Diego Godin, în minutul 36.

FC Sevilla a câştigat Liga Europa, după ce a învins, la 14 mai, cu scorul de 4-2, în urma executării loviturilor de departajare, echipa portugheză Benfica Lisabona, în finala disputată pe Juventus Stadium din Torino. La finalul celor 90 de minute şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 0-0. La loviturile de departajare pentru FC Sevilla au marcat Bacca, Mbia, Coke şi Gameiro, în timp ce pentru Benfica au înscris Lima şi Luisao. Cardozo şi Rodrigo au ratat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici