Potrivit comunicatului remis de organizatori, procesul de vânzare a biletelor va fi etapizat și va începe în februarie 2026, fiind destinat exclusiv fanilor înregistrați până la sfârșitul lunii ianuarie 2026. În mai 2026 va urma o fază de aplicații generale, deschisă tuturor, cu sistem de tragere la sorți pentru categoriile cu cerere ridicată.
Prețurile biletelor pentru faza grupelor vor începe de la aproximativ 24 de euro pentru adulți și 12 euro pentru copii.
Printre noutăți se numără și lansarea Superfan Pass – un permis special, în valoare de 450 de euro, care garantează accesul prioritar la achiziția a până la patru bilete pentru fiecare dintre cele 52 de meciuri ale turneului. Sunt disponibile doar 2.027 de astfel de permise, care vor fi puse în vânzare pe 5 august.
Acestea vor avea bilete incluse pentru opt meciuri importante, iar în 2026 vor fi lansate și pachetele turistice complete, cu transport și cazare.
„Ne dorim ca acest turneu să fie o sărbătoare globală a rugby-ului, deschisă tuturor. Prin acest program, facem un pas important spre un eveniment mai accesibil, mai incluziv și cu un impact pozitiv pentru sport și societate”, a declarat Brett Robinson, președintele World Rugby.
Cupa Mondială de Rugby 2027 va fi prima cu 24 de echipe participante și este de așteptat să atragă peste 250.000 de vizitatori internaționali, cu un impact economic estimat la aproximativ 780 milioane de euro.
Tragerea la sorți a grupelor va avea loc în decembrie, iar programul complet al meciurilor va fi publicat în ianuarie 2026.