Rednic a fost prezentat la Standard: "Liege e ca a doua casă, am o datorie faţă de acest club"

Tehnicianul Mircea Rednic a fost prezentat oficial, duminică, la Standard Liege, el declarând că are o datorie faţă de acest club, la care a evoluat timp de cinci ani, şi că oraşul Liege este pentru el ca a doua casă.

291 afișări
Imaginea articolului Rednic a fost prezentat la Standard: "Liege e ca a doua casă, am o datorie faţă de acest club"

Mircea Rednic (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Conform rtbf.be, misiunea lui Rednic este delicată, Standard Liege fiind în criză şi suporterii furioşi. "Poate de aceea au ales un fost «Standardman». Am jucat aici cinci ani. Am cumpărat o casă. Sunt belgian. Liege este ca a doua casă pentru mine, am o datorie faţă de acest club. Perioada petrecută la Standard m-a ajutat în cariera de fotbalist şi apoi în cea de antrenor", a declarat tehnicianul, notează rtbf.be.

Rednic a reafirmat că este foarte fericit şi că revenirea la Standard este un vis devenit realitate. "Este un pas important în cariera mea de antrenor. Ambiţiile mele? Am avut mereu ambiţii mari. Nu sunt un om care să se mulţumească cu puţin. Pentru că dacă, de exemplu, spun că vreau să fiu campion, poate voi încheia pe locul doi în acel an. Diferenţa faţă de prima clasată nu este enormă. Avem norocul că altor echipe nu le-a mers prea bine. Vizez play-off-ul pentru câştigarea titlului", a mai spus noul antrenor al echipei belgiene.

Jucătorii importanţi din echipă şi-au afirmat susţinerea faţă de predecesorul lui Rednic, Ron Jans, după demiterea acestuia, dar tehnicianul român nu este îngrijorat: "Le-am spus jucătorilor că începe o perioadă nouă pentru Standard. Este bine să susţii un antrenor, dar trebuie să arăţi asta pe teren. Nu ajută la nimic să reacţionezi când un antrenor a fost dat afară. Fotbaliştii sunt plătiţi pentru a se antrena şi a juca. Ei trebuie să respecte noul antrenor. Antrenorul este primul responsabil. Însă nici jucătorii nu sunt total nevinovaţi. Ei nu au dat totul pe teren şi de aceea suporterii sunt nemulţumiţi de rezultate şi poate şi de atitudine. Încă nu îi cunosc bine pe jucători, dar îi susţin şi pentru mine sunt cei mai buni din Belgia. Acum este important să obţinem puncte. Apoi, vom vedea dacă trebuie să întărim echipa. Dacă vor fi necesare transferuri, vom transfera în ianuarie. Am discutat deja cu preşedintele".

Clubul Standard Liege a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că noul tehnician al echipei este Mircea Rednic, care a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon cu gruparea belgiană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici