Rednic: Conducerea mi-a cerut să mă întorc acum la Dinamo

Tehnicianul Mircea Rednic, care ar urma să redevină antrenor principal al FC Dinamo după încheierea sezonului 2007/2008, a declarat, miercuri seară, agenţiei MEDIAFAX, că acţionarii clubului i-au cerut să preia de urgenţă postul pe care l-a mai ocupat până în etapa a VI-a a campionatului.

18 afișări
Imaginea articolului Rednic: Conducerea mi-a cerut să mă întorc acum la Dinamo

Rednic: Conducerea mi-a cerut să mă întorc acum la Dinamo (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt lucruri pe care nu le înţeleg, pentru că eu cu aceiaşi jucători am evoluat în cupele europene, am câştigat un campionat cu ei, sunt aceiaşi jucători. Nu ştiu ce s-a întâmplat în iarnă, ce pregătire s-a făcut, pentru că eu nu am fost acolo. Conducerea mi-a cerut să mă întorc acum, le-am promis că mâine (n.r. - joi) o să le dau un răspuns, deşi nu ştiu ce se mai poate face. Nu pot spune acum dacă vin mai repede la Dinamo. Acum toată lumea e supărată, abia mâine o să dau un răspuns. Mâine se decide", a spus Rednic.

După meciul cu Pandurii, pierdut, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, în etapa a XXVIII-a a Ligii I, acţionarii FC Dinamo au rămas apropximativ 30 de minute la tribuna oficială a stadionului şi au plecat în acelaşi timp de la arenă, fără a face vreo declaraţie.

Actualul antrenor principal al echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, nu a dorit să comenteze posibila întoarcere a lui Rednic pe banca tehnică înainte de finalul sezonului: "Astea sunt problemele conducerii, eu am fost chemat să-mi fac datoria şi am făcut tot ce a depins de mine".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici