Rednic: "Pancu este pariul meu"

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, pentru site-ul oficial al clubului giuleştean, că mijlocaşul Daniel Pancu, este pariul său şi a adăugat că fotbalistul va fi un câştig în partea a doua a campionatului pentru formaţia pe care o conduce.

1 afișare
Imaginea articolului Rednic: "Pancu este pariul meu"

Rednic: "Pancu este pariul meu"

"Sigur e un câştig. Altfel nu l-aş fi dorit la echipă. Pancu este un jucător foarte bun, care ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Este o şansă şi pentru el, sunt convins că are ambiţia să îşi demonstreze din nou valoarea. Mă gândesc că îşi doreşte să prindă şi lotul pentru Euro, fiindcă sunt convins că Pancu e un jucător care merită mai mult. Este pariul meu. Am vorbit cu el la telefon şi în această seară îl aştept aici, în cantonament. Sper ca revenirea lui la Rapid să fie o experienţă reuşită de această dată", a afirmat Rednic.

Mijlocaşul Daniel Pancu, ofertat şi de conducerea clubului Steaua, a semnat, marţi seară, un contract cu gruparea giuleşteană pe şase luni cu opţiune de prelungire pe încă un an.

În interviul acordat site-ului oficial al FC Rapid, tehnicianul a menţionat că i-ar fi plăcut să câştige prima partidă amicală din turneul din Portugalia, disputată, marţi, în compania formaţiei Rio Maior şi încheiată la egalitate, 1-1. "Am spus încă de la plecarea în Portugalia că nu mă interesează foarte mult rezultatele din acest turneu de pregătire. Este o etapă de acumulare, nu am venit aici să învingem echipe din liga a 3-a, în Cipru vom avea adversari mai puternici cu care să ne măsurăm forţele. Sigur că mi-ar fi plăcut să câştigăm, dar sunt mulţumit de felul în care s-au prezentat băieţii. Una peste alta a fost un antrenament bun", a explicat antrenorul giuleştean.

Mircea Rednic s-a arătat însă nemulţumit de jocul agresiv al adversarilor de marţi seara, precizând că Buga, Burdujan şi Bozovici au suferit accidentări. "Au jucat foarte agresiv, mult mai agresiv decât te-ai aştepta într-un meci de verificare. Chiar am intervenit de câteva ori, fiindcă mi-a fost teamă de accidentări. I-am spus lui Lucian Marinescu (n.r. impresarul Lucian Marinescu) să le aducă aminte că e un meci amical. Şi aşa, Buga, Burdujan şi Bozovic au avut ceva probleme, sper că sunt doar accidentări uşoare... Mă bucur că băieţii au înţeles ce le-am spus la pauză, să se ferească de contactele cu adversarii pentru a evita accidentările", a adăugat Rednic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici