Rednic: Poate Sabău va realiza mai multe decât mine

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, marţi, că speră ca Ioan Ovidiu Sabău, care negociază pentru preluarea postului de antrenor al FC Dinamo, să realizeze mai mult decât a reuşit el la formaţia "alb-roşie", având la dispoziţie cel mai bun lot din Liga I.

44 afișări
Imaginea articolului Rednic: Poate Sabău va realiza mai multe decât mine

Rednic: Poate Sabău va realiza mai multe decât mine (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Sabău e un antrenor bun, a învăţat multe, a lucrat şi cu nea Mircea Lucescu, a jucat în Italia... Nici eu nu am avut experienţă când am preluat pe Rapid. Oricum, le spun celor de la Dinamo că o să mă pomenească mult. Dinamo are cel mai bun lot, poate că Neluţu Sabău va reuşi să facă mai multe decât am reuşit eu. Dacă Sabău îmi va cere un sfat i-l voi da cu mare plăcere. Dar îi voi da doar sfaturi pozitive, nu îi voi spune şi lucrurile negative. El are destulă experienţă, păcat însă că timpul e scurt până la începerea campionatulu şi îi va fi destul de greu", a declarat Rednic, la Gsptv.

Tehnicianul regretă faptul că a pierdut titlul de campioană cu Dinamo şi spune că în ciuda faptului că are oferte de la alte grupări, preferă o perioadă de pauză.

"Nu mi-am realizat obiectivele pe care le aveam trecute în contract şi normal că eu eram de vină. Nu vreau să mai vorbesc nici de jucători nici de acţionari, eu sunt singurul vinovat. Le doresc mult succes deşi am rămas un pic dezamăgit de ultima perioadă. Poate am greşit şi tactica şi formula de echipă, nimic nu e exclus. S-a pierdut campionatul şi sincer îmi pare rău pentru că Dinamo, ar fi meritat. Nu ştiu ce voi face în continuare, dar poate o perioadă de pauză mi-ar prinde bine. Am oferte, dar nu m-am hotărât."

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici