Regele Spaniei, Juan Carlos: Vă mulţumesc, campionilor!

Regele Spaniei, Juan Carlos, a mulţumit, luni, delegaţiei ţării sale la Cupa Mondială de fotbal, după ce jucătorii selecţionerului Vicente del Bosque au cucerit trofeul suprem în Africa de Sud.

90 afișări
Imaginea articolului Regele Spaniei, Juan Carlos: Vă mulţumesc, campionilor!

Regele Spaniei, Juan Carlos: Vă mulţumesc, campionilor! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vă mulţumesc, campionilor, în numele întregii ţări, în numele tuturor spaniolilor", a spus Juan Carlos, care a primit cu multă căldură, la Palatul Regal, delegaţia proaspăt sosită din Africa de Sud şi a felicitat personal fiecare jucător.

Regele, aflat în convalescenţă după extirparea unei tumori benigne la plămâni, s-a fotografiat împreună cu jucătorii şi a adăugat: "Este un triumf binemeritat pentru o selecţionată excepţională care a făcut să vibreze inima tuturor spaniolilor. Trăiască echipa Spaniei, trăiască Spania!".

Suveranul spaniol a manifestat o afecţiune specială pentru portarul Iker Casillas, pentru autorul golului din finală, Andres Iniesta, şi pentru fundaşul catalan Carles Puyol.

Jucătorii au mai fost salutaţi de Regina Sofia, de infanta Elena, de Prinţul moştenitor Felipe, de soţia acestuia, Letizia, şi de fiicele acestora, Leonor şi Sofia, îmbrăcate în tricoul echipei naţionale, dar şi de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici