Reguli pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Doar spectatorii din China continentală vor avea acces în tribune

  • Biletele de participare la competiţiile Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing din 2022 vor fi vândute doar spectatorilor din China continentală.
  • De asemenea, sportivii nevaccinaţi vor trebui să petreacă 21 de zile în carantină înaintea Jocurilor, a anunţat miercuri Comitetul Internaţional Olimpic.
180 afișări
Imaginea articolului Reguli pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Doar spectatorii din China continentală vor avea acces în tribune

Sursă FOTO: Hepta

Organizatorii Jocurilor de la Beijing au informat Comitetul Executiv al CIO 2022 cu privire la principiile implementate pentru a oferi „Jocuri Olimpice şi Paralimpice de iarnă sigure şi de succes, aşa cum au fost programate", a precizat comitetul.

Jocurile de la Beijing încep pe 4 februarie, iar capitala chineză va deveni prima care a găzduit atât ediţii de vară, cât şi de iarnă, după ce a organizat şi Jocurile de vară de la Beijing din 2008.

Deşi a recunoscut că va fi o dezamăgire pentru fanii din lume, care nu vor putea participa, CIO a salutat decizia de a avea spectatori chinezi, după ce Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo 2020, din iulie, s-au desfăşurat cu stadioane goale, din cauza măsurilor de precauţie COVID-19.

„Acest lucru va facilita dezvoltarea sporturilor de iarnă în China, precum şi crearea unei atmosfere favorabile la locurile de desfăşurare", a declarat CIO.

Este, de asemenea, o veste bună pentru deţinătorii de drepturi de difuzare, precum şi pentru sponsori, după ce transmisia Jocurilor de la Tokyo s-a făcut cu tribunele goale în fundal.

CIO a precizat că printre principiile de siguranţă de la Beijing se numără şi faptul că toţi sportivii participanţi, complet vaccinaţi, vor intra imediat după sosire în ceea ce a numit un „sistem de gestionare în circuit închis", în cadrul căruia se vor mişca liber.

Ei nu vor avea nevoie de carantină, iar acest sistem va acoperi toate zonele legate de Jocuri şi stadioane, precum şi cazarea, cateringul şi ceremoniile de deschidere şi închidere, deservite de un sistem de transport dedicat.

Toţi participanţii naţionali şi internaţionali, precum şi forţa de muncă din sistem vor fi testaţi zilnic, a precizat CIO.

Participanţii care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să petreacă 21 de zile în carantină la sosirea în capitala chineză. Jocurile propriu-zise durează în total 16 zile.

„Cazurile sportivilor care pot oferi o scutire medicală justificată vor fi analizate şi luate în considerare", a precizat CIO într-un comunicat.

Mai multe detalii despre planurile organizatorilor vor fi incluse în manualele Jocurilor de la Beijing, care vor fi publicate în octombrie şi decembrie.

Vaccinarea nu este obligatorie pentru Jocurile de la Beijing, dar unele comitete olimpice naţionale, inclusiv cel al Statelor Unite, cer ca toţi membrii echipelor pentru Beijing să fie vaccinaţi.

China a declarat miercuri că 1,05 miliarde de persoane au fost complet vaccinate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici