Roberto Merhi va pilota pentru Manor. Grilă completă în Formula 1

Spaniolul Roberto Merhi va concura pentru echipa Manor, fostă Marussia, la Marele Premiu al Australiei, astfel că în acest moment grila primei etape a Campionatului Mondial de Formula 1 este completă, informează autosport.com.

141 afișări
Imaginea articolului Roberto Merhi va pilota pentru Manor. Grilă completă în Formula 1

Roberto Merhi va pilota pentru Manor; grilă completă în Formula 1

Merhi, care va împlini 24 de ani la 22 martie, a mai evoluat în Formula Renault, în Formula 3 şi în DTM. El a participat, anul trecut, la teste cu un monopost de Formula 1 al echipei Caterham.

La Manor, contractul lui este deocamdată valabil doar pentru "cursele de la începutul sezonului", conform conducerii echipei, care nu a precizat durata exactă a înţelegerii. Merhi îl va avea coechipier la MP al Australiei pe britanicul Will Stevens, 23 de ani, de asemenea debutant într-o cursă de Formula 1.

Omul de afaceri britanic Stephen Fitzpatrick a investit aproape 30 de milioane de lire sterline pentru a salva echipa Marussia, care se afla în administrare specială din cauza problemelor financiare. Echipa va concura în primele etape cu o versiune modificată a monoposturilor Marussia din 2014, maşinile urmând a fi propulsate de motoare Ferrari.

Caterham, a 11-a echipă care a fost pe grilă anul trecut, nu a putut depăşi dificultăţile financiare şi nu va lua startul în acest sezon.

Astfel, la Marele Premiu al Australiei, programat în acest week-end, vor participa zece echipe, cu următoarea componenţă:

Mercedes - Lewis Hamilton (Marea Britanie), Nico Rosberg (Germania);

Red Bull-Renault - Daniel Ricciardo (Australia), Danil Kviat (Rusia);

Williams-Mercedes - Valtteri Bottas (Finlanda), Felipe Massa (Brazilia);

Ferrari - Sebastian Vettel (Germania), Kimi Raikkonen (Finlanda);

McLaren-Honda - Fernando Alonso (Spania), Jenson Button (Marea Britanie), Kevin Magnussen (Danemarca - îl înlocuieşte pe Alonso în Australia);

Force India-Mercedes - Nico Hulkenberg (Germania), Sergio Perez (Mexic);

Toro Rosso-Renault - Max Verstappen (OLanda), Carlos Sainz Jr (Spania);

Lotus-Mercedes - Romain Grosjean (Franţa), Pastor Maldonado (Venzuela);

Sauber-Ferrari - Marcus Ericsson (Suedia), Felipe Nasr (Brazilia);

Manor-Ferrari - Will Stevens (Marea Britanie), Roberto Merhi (Spania).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici