Rugby-ul în şapte şi golful, propuse pentru a deveni discipline olimpice în 2016

Rugby-ul în şapte şi golful au fost propuse, joi, la Berlin, să devină discipline olimpice la Jocurile de vară din 2016, de către comisia executivă a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

31 afișări
Imaginea articolului Rugby-ul în şapte şi golful, propuse pentru a deveni discipline olimpice în 2016

Rugby-ul în şapte şi golful, propuse pentru a deveni discipline olimpice în 2016 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele CIO, Jacques Rogge

Adunarea generală a CIO, formată din 106 membri, va supune la vot această propunere, în data de 9 octombrie, la Copenhaga, la o săptămână după desemnarea oraşului organizator al JO din 2016, dintre Chicago, Madrid, Rio de Janeiro şi Tokyo.

Cele două sporturi au fost alese dintr-o serie de şapte, în care fuseseră plasate alături de baseball, softball, patinaj/rotile, karate şi squash.

Rugby-ul, dar în 15 jucători, a mai făcut parte dintre disciplinele olimpice, de patru ori, la începutul secolului trecut. Pentru golf, ar însemna o revenire pe scena olimpică, la mai mult de un secol după ediţiile din 1900 şi 1904.

Preşedintele CIO, Jacques Rogge, a declarat că alegerea celor două sporturi a fost făcută pe baza a 33 de criterii.

Rugby-ul în şapte şi golful, propuse pentru a deveni discipline olimpice în 2016

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici