Rugbyştii Tincu şi Carpo, cei mai buni jucători din anul 2010

Rugbyştii Marius Tincu şi Daniel Carpo vor împărţi distincţia de Jucătorul anului 2010, după ce în clasamentul final, întocmit de Federaţia Română de Rugby, cei doi au reuşit să adune acelaşi număr de puncte, informează site-ul oficial al forului de specialitate.

19 afișări
Imaginea articolului Rugbyştii Tincu şi Carpo, cei mai buni jucători din anul 2010

Rugbyştii Tincu şi Carpo, cei mai buni jucători din anul 2010 (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)

Cei zece jucători nominalizaţi au primit puncte în funcţie de poziţia ocupată după votul fanilor. De asemenea, membrii Asociaţiei Internaţionalilor de Rugby au alcătuit un clasament în care jucătorii au fost punctaţi. Clasamentul final a fost realizat pe baza numărului total de puncte primite de fiecare jucător.

Astfel, prima poziţie a clasamentului a fost împărţită de Marius Tincu şi Daniel Carpo, care au obţinut câte 18 puncte. Pe locul secund s-a situat colegul lui Tincu de la Perpignan, Ovidiu Toniţa, în vreme ce Valentin Ursache şi Dănuţ Dumbravă îşi împart ultima treaptă a podiumului.

Daniel Carpo, care în acest an a făcut parte din echipa naţională a României şi a fost căpitanul echipei Farul Constanţa şi a Stejarilor Bucureşti, s-a declarat onorat de faptul că a fost nominalizat printre cei mai buni rugbyşti din ţară. "Am fost onorat să văd că am fost nominalizat printre cei mai buni jucători români. E o mare realizare care mă obligă la mai mult. Sunt bucuros de acest premiu pentru că am avut un an reuşit şi le mulţumesc tuturor celor care m-au votat", aspus Carpo.

Marius Tincu a afirmat că distincţia primită din partea FRR reprezintă o recompensă pentru evoluţia sa din acest an: "Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine. Este o recompensă personală şi colectivă. Datorită colegilor am reuşit această performanţă. Le mulţumesc celor care m-au votat şi sper să fim sănătoşi cu toţii şi să facem un Campionat Mondial cât se poate de bun".

La secţiunea Antrenorul anului 2010, tehnicianul echipei CSM Ştiinţa Baia Mare, Eugen Apjok, a obţinut punctaj maxim şi şi-a adjudecat trofeul.

Tudorel Bratu a fost desemnat Juniorul anului 2010, după ce a obţinut 12 puncte din 12 posibile.

Arbitrul anului 2010 este Vlad Iordăchescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici