Prima pagină » Sport » Rusia face apel la decizia UEFA de retragere a şase puncte

Rusia face apel la decizia UEFA de retragere a şase puncte

Rusia a făcut apel după ce a fost sancţionată de UEFA cu retragerea a şase puncte, decizie cu suspendare, pentru preliminariile Euro-2016, din cauza comportamentului fanilor la meciul cu Cehia, din 8 iunie, a anunţat, marţi, forul fotbalistic european.
Rusia face apel la decizia UEFA de retragere a şase puncte

La 13 iunie, reprezentativa Rusiei a fost sancţionată cu retragerea a şase puncte de Comisia de Disciplină a UEFA, decizie cu suspendare, pentru următoarea campanie de calificare, cea pentru Euro-2016, din cauza comportamentului unor suporteri la meciul cu Cehia, de la Euro-2012.

Federaţia rusă va trebui să plătească şi o amendă de 120.000 de euro.

În cazul unor noi probleme cu fanii, Rusia va începe campania de calificare la Euro-2016 cu şase puncte în minus faţă de contracandidatele sale.

La Euro-2012, Rusia a fost eliminată în faza grupelor.