Ryan Giggs şi-a prelungit cu un an contractul cu Manchester United

Fotbalistul galez al echipei Manchester United, Ryan Giggs, în vârstă de 38 de ani, şi-a prelungit cu un sezon contractul cu gruparea din Premier League.

149 afișări
Imaginea articolului Ryan Giggs şi-a prelungit cu un an contractul cu Manchester United

Ryan Giggs (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Când am semnat primul meu contract nu m-aş fi gândit niciodată că voi juca la United timp de 22 de ani, dar mă simt bine şi ştiu că mai pot ajuta echipa să câştige trofee", a declarat Ryan Giggs.

Tehnicianul Alex Ferguson îl consideră pe Giggs "un jucător minunat". "În multe privinţe, el singur reprezintă toate echipele pe care le-am antrenat la United. S-a reinventat constant şi s-a adaptat la schimbările de joc, păstrându-şi dorinţa de a învinge. La fiecare meci şi pentru fiecare antrenor este un exemplu", a afirmat Ferguson.

Sezonul viitor va fi pentru Giggs al 22-lea la Manchester United, grupare la care joacă din martie 1991.

Galezul a evoluat în 898 de partide alături de echipa din Manchester, pentru care a înscris 162 de goluri, şi a câştigat de 12 ori campionatul Angliei şi de două ori Liga Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici