Sandu: Dacă Stadionul Naţional va fi gata în 2010, ar fi cel mai frumos cadou din viaţa mea

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care lucrările la noul stadion Naţional vor fi gata la data stabilită, în 2010, atunci acesta ar fi cel mai mare cadou din viaţa sa.

90 afișări
Imaginea articolului Sandu: Dacă Stadionul Naţional va fi gata în 2010, ar fi cel mai frumos cadou din viaţa mea

Sandu: Dacă Stadionul Naţional va fi gata în 2010, ar fi cel mai frumos cadou din viaţa mea (Imagine: Mediafax Foto)

"Delegaţia UEFA a văzut aici mersul lucrărilor la Naţional, e în regulă, suntem în grafic. Aşa cum s-a anunţat că noua clădire a UEFA va fi gata la ora cutare, aşa şi noi, în data 22 octombrie 2010, la 10.38 să zicem, va fi gata stadionul. Ar fi cel mai mare cadou din viaţa mea", a spus Mircea Sandu, născut chiar în data de 22 octombrie.

Mircea Sandu participat, vineri, la o conferinţă de presă alături de preşedintele UEFA, Michel Platini, aflat într-o scurtă vizita în România. "Salut prezenţa preşedintelui UEFA, scopul a fost dublu, de a discuta problemele fotbalului european, mondial şi naţional, dar şi o vizită la viitorul stadion Naţional, pentru a vedea care este disponibilitatea pentru a organiza finala Euro League în 2012. Am avut o vizită fructuoasă, toate discuţile sunt pozitive, a constatat că sunt probleme ca peste tot în lume cu această recesiune. Am discutat cu primarul general, care a confirmat dorinţa Primăriei şi a Guvernului de a construi acest stadion. Şeful Cancelariei premierului, Dorin Marian, a confirmat şi el această preocupare. Avem o întâlnire şi cu preşedintele României, s-a arătat încântat de vizita preşedintelui UEFA. Iniţial domnul Băsescu trebuia să fie plecat. Sper ca în ianuarie, preşedintele UEFA să facă o expunere favorabilă pentru ca România să poată organiza în 2012 finala Euro League", a spus Sandu.

Sandu a afirmat că România trebuie să înceapă să se pregătească de pe acum pentru a putea candida la organizarea Campionatului European din 2020, alături de Bulgaria.

"De mai mult timp am visat şi începe să se realizeze câte ceva, finala din 2012. Acum cinci ani am discutat de organizarea CE 2012 cu Ungaria. Voiam să deschid apetitul politicienilor, pentru a întoarce privirea spre sport. Afirmaţia domnului Mihailov privind CE 2020 e corectă. Sper să fiu în viaţă să mă bucur de un astfel de eveniment, pentru că probabil nu voi mai fi la FRF. Dacă începem să pregătim de acum, Bulgaria ne-a făcut oferta, sunt de acord. Trebuie să avem întreaga infrastructură, trebuie să avem opt oraşe pregătite, stadioane gata. Trebuie aeroporturi, gări moderne, hoteluri, autostrăzi, terenuri de antrenament, totul poate fi realizat în 12 ani. Peste 6 ani, când se desemnează, dacă ne depunem candidatura, Comitetul Executiv va decide. E bine s-o luăm din timp. La preşedinţie o să atacăm şi problema sprijinului politic. Va fi o decizie politică. Parlamentul trebuie să dea garanţiile respective. Vom discuta cu domnul Băsescu şi acest subiect", a spus Sandu.

Mircea Sandu i-a oferit lui Platini un tricou al naţionalei, personalizat cu numărul 10 şi cu numele "Platini". "A fost al lui Hagi, nu?, a înrebat Platini. "Da, iar acum e al lui Mutu", i-a răspuns Sandu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici