Sandu: În maxim doi sau trei ani vom avea arbitri în Liga Campionilor

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a adeclarat, luni, după analiza efectuată în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor, că în următorii doi sau trei ani arbitrii români vor conduce partide din Liga Campionilor.

5 afișări
Imaginea articolului Sandu: În maxim doi sau trei ani vom avea arbitri în Liga Campionilor

Mircea Sandu: În maxim doi sau trei ani vom avea arbitri în Liga Campionilor

Sandu a declarat la finalul întâlnirii cu arbitrii şi asistenţii din lotul "A" că este convins de valoarea celor care au fost promovaţi în ultima perioadă. "Cât de curând vom avea un arbitru în Champions League. În maxim doi sau trei ani vom avea un arbitru care va fluiera în Liga Campionilor. Avem arbitri de valoare, se formează dintre cei tineri. Şi avem şi acum arbitri de valoare, ca Tudor care poate să urce sau Balaş, iar în spatele lor vin cei tineri", a declarat oficialul FRF.

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, afirmă că doar în 10-15 la sută din meciuri există greşeli de arbitraj. "Per ansamblu, se vede o creştere în ceea ce priveşte arbitrajul. Din 132 de meciuri, avem un procentaj de 10-15 la sută partide în care au existat greşeli de arbitraj. Un procentaj foarte bun. Faptul că derbiurile sunt conduse foarte bine de arbitrii români este un lucru îmbucurător. Am demonstrat că se poate şi că exită valoare. Cred că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte arbitrajul", a declarat Lupescu.

Oficialul FRF consideră că presiunea exercitată de conducătorii de cluburi asupra arbitrilor nu este benefică şi aşteapă ca membrii comisiilor de specialitate să pună în aplicare regulamentul şi să sancţioneze astfel de declaraţii. "Există din păcate şi presiuni din partea conducătorilor de cluburi. Aştept ca membrii comisiilor de specialitate să aplice regulamentul . Important pentru arbitri este să-şi păstreze demintatea şi nu trebuie să se lase pătaţi în niciun fel de conducători. Eu cred că există şi greşeli, dar nu voite", a mai spus Lupescu.

Preşedintele Comisie Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a împărtăşit părerile lui Lupescu, considerând chiar că declaraţiile antrenorilor le depăşesc pe cele ale superiorilor lor. "O parte dintre arbitrii tineri au confirmat, iar în ceea ce îi priveşte pe alţii ne-am dat seama că am greşit. Ca peste tot în lume, cred că există şi bune şi rele. Acea presiune pe care o creează conducătorii de cluburi nu este benefică. De foarte multe ori, antrenorii cad în capcana conducătorilor şi vociferează mai tare decât ei", a spus Constantin.

Arbitrul Sorin Corpodean crede că una dintre soluţiile de stopare a declaraţiilor calomnioase făcute de oficialii cluburilor la adresa arbitrajelor este constituirea unui sindicat al arbitrilor: "Ne gândim să ne organizăm într-un sindicat, dar nu avem legislaţia necesară. Din punct de vedere juridic nu există meseria de arbitru în nomenclator. Avem un statut de semiprofesionişti, dar trebuie să ne documnetăm în ceea ce priveşte organizarea noastră într-un sindicat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici